Doamne, cât noroc poate un tânăr să aibă la vreme, în jur, oameni luminați, de la care să învețe, prin ascultare, fapte de istorie și cultură, care nu se învață la școală. Așa, în perioada mea de tinerețe sigheteană, la cenaclu literar, ori în alte împrejurări, i-am avut ca mentori pe profesorii Gheorghe Chivu, Eracle Titircă, Ion Vancea, Ion Berinde, Ioan Ardeleanu–Pruncu. Și au mai fost. De la ei am deprins învățarea istoriei și culturii Maramureșului. Acest gând de liniște și mândrie culturală mi-a venit când am citit monumentala carte „Scrieri istorice”, de TIT BUD, ediție aniversară, apărută cu prilejul a 175 de ani de la nașterea preotului – cărturar, realizată de profesorul, jurnalistul, cunoscător profund al istoriei Maramureșului, Ioan Ardeleanu-Pruncu. Darul ne-a fost făcut de Editura „Valea Verde,” 2021, Sighetul Marmației (director Ion Mariș), sub egida Asociației „Firul vieții.”
Cuvântul de întâmpinare este scris de Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, iar prefața aparține prof. univ. dr. Blaga Mihoc. Tit Bud (1846 – 1917) a fost o personalitate a epocii, cu un impresionant traseu în devenirea sa ca slujitor al altarului, dar și un temeinic și iradiant învățat și om de obște. Pe nedrept uitat o vreme. Portretul acestui erou al spiritului este cu minuție alcătuit de realizatorul ediției, într-un amplu și documentat studiu din care aflăm despre omul și cărturarul, preotul și întemeietorul de biserici și școli. Tit Bud, viitorul vicar al Maramureșului, s-a născut într-o casă parohială învelită cu paie, în Sat-Șugatag, unde tatăl era preot al Bisericii greco-catolice. Realizatorul ediției aniversare îi face un portret convingător: „Păstor vrednic și cărturar sârguincios, Tit Bud a știut – cum puțini alții! – să folosească <talanții> cu care a fost hărăzit să scrie cărțile trebuincioase bisericii și credincioșilor, dar, pentru a ne conecta la lume, și să traducă scrieri din alte limbi de înaltă cultură, să culeagă producții din folclorul local, să scrie în presa vremii despre viața și nevoile celor din jur, să conducă asociații culturale și obștești, să ridice școli și să ctitorească biserici, să fie <suflet din sufletul neamului său> și omul care sfințește locul.”
Este amintit istoricul băimărean Marius Câmpeanu, care a afirmat mai de curând că Tit Bud „a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Maramureșului din toate timpurile.” Cartea de față este un argument pentru multe aprecieri venite de la Nicolae Iorga, până la Alexandru Filipașcu, ajungând la prof. univ. Dumitru Pop. Cuprinde patru lucrări, dintre care una inedită: „Disertațiune despre episcopii și vicarii români din Maramureș”; „Însemnări și date despre înființarea Parohiei greco-catolice române din Sighetul Maramureșului”; „Date istorice despre protopopiatele, parohiile, mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în 1911” și „Istoria comunei Sat-Șugatag,” după un manuscris inedit.
Eu, cititorul, am fost uimit de volumul și varietatea datelor conținute de aceste scrieri, care ne apropie un om învățat, scriitor de cărți teologice, cu prețioase observații și comentarii despre epoca în care a trăit. A fost profund preocupat de soarta locuitorilor din Maramureș. Cele peste 550 de pagini sunt dovada unui erudit, în stilul epocii, care cuprind o înțelepciune rară. Studiul relevant al profesorului Ioan Ardeleanu-Pruncu este o scurtă monografie a cărturarului, prima de acest gen, după știința mea. După ce și-a desăvârșit instrucția, s-a reîntors în Maramureș, unde a lucrat cu toată dăruirea pentru biserică, școală și cultura Maramureșului. A fost receptiv la nou, la tot ce venea în ajutorul oamenilor. De la cumpărarea unei mori țărănești, la înființarea unei mici bănci locale, de la care sătenii se puteau împrumuta cu sume mici, la introducerea cultivării cartofilor de soi, cei albi, aduși din Franța.
A adus puieți altoiți de măr, păr și cireș, care au fost plantați în comunele Crăcești, Hărnicești și Desești. Să nu uităm că truda lui românească s-a derulat sub o stăpânire străină. Sunt pilduitoare faptele sale, alături de alți cărturari maramureșeni, pentru apărarea limbii române, a conștiinței neamului său. După cum ne spune realizatorul ediției, în 1906, când a vizitat pentru prima dată Maramureșul, Nicolae Iorga a fost impresionat în mod deosebit de doi bărbați ai acestor locuri: Ioan Mihaly de Apșa, proaspăt primit în Academia Română, și Vicarul Tit Bud, l-a care s-a prezentat la sosire, și care l-a însoțit pe marele istoric într-o bună parte a călătoriei sale prin Maramureș.
Din rațiuni de apartenență la Valea Marei, am rămas impresionat de schița monografică a comunei Sat-Șugatag. Cartea „Scrieri istorice” de Tit Bud este opera unui cărturar maramureșean, cu reflexii mai departe, care se înscrie în șirul documentelor de patrimoniu național. Este o restituire admirabilă! Mulțumesc celor care s-au trudit să ne-o pună sub privire.
