Statuia unui mare cântec

0
413

Omul a inventat multe feluri de a măsura viața. Cel mai ademenitor este cântecul. El este sângele nevăzut, lumina care nu apune, frigul care se cui­bărește în noi, focul din lacrima îngerilor, ori vulturul ioanic zburând peste pustie. Marele dar al cântecului stă în puterea lui Dumnezeu. Așa, harfa lui Orfeu nu îmbătrânește niciodată. În această împărăție a desăvârșirii, îl așez pe Dumitru Fărcaș. El nu a fost un simplu om, ci întruparea armoniei din acest neam. Cântecul lui înrămează lumina, dar stârnește și tunetul din sufletul nostru. De la ivirea lui Mitru în cântecul românesc, vânturile parcă ne-au ocolit, omăturile sunt mai calde, până și nopțile nu sunt atât de întunecoase.
Când Dumitru Fărcaș a văzut lumina lumii în Groșii Băii Mari, atunci a fost uns cu harul cântecului. Trupul cuvintelor s-a prefăcut în altar, lângă care femeile și bărbații înălțau imnuri Nașterii și Învierii. Din cer picurau lacrimi de sfinți, pe obrazul pruncului predestinat. Cuvântul frumos, zvelt, metafora cuceritoare au devenit însoțitori tandri pentru feciorul din Groși, care a cucerit lumea cu un instrument, pe care îl propun să se numească Dumitru Fărcaș. Noi, cei de sub aripa vârstei lui Mitru, știm că a fost printre puținii pământeni care s-a înveșmântat în sufletul celor mulți. Precum Gheorghe Zamfir. Numai că Mitru are rădăcini în Centrul Europei, locul care a țâșnit strălucitor în lume prin geniul lui.
Da, geniul este cuvântul ce i se cuvine. Deoarece Mitru a pus o piatră lucitoare și nemișcătoare la edificiul național. Este un român care a făcut istorie! Nu exagerez dacă spun că el, Mitru, cu taragotul lui de aur, a făcut unitate națională. Dar el, cinstitul, astăzi 23 ianuarie 2022, la el acasă, rămâne un credibil și cunoscut ambasador al sufletului românesc în lume. Este cetățean de onoare al orașului Phenian. Franța i-a recunoscut valoarea. Nici America nu a întârziat să o facă. Nici Maramureșul lui drag. Când Mitru a rotunjit nobila vârstă de 80 de ani, eu, autorul acestor rânduri, l-am salutat pe Mitru chiar din preajma capitalei americane. Taragotul lui cânta singur la Casa Albă.
De obicei, distanțele sunt mai strălucitoare. Dumitru Fărcaș nu are nevoie de laude și elogii, ci de recunoștință, deoarece el elogiază prin cântec poporul român. Cum este și acest semn de bronz cu chipul lui. Iar miraculosul taragot rămâne inima cântecului. El, Mitru, nu a reprodus lumea muzicii din vechime. Ci a recreat-o. Și-a pus semnătura unică, cum este orice semnătură, pe sufletul acestui neam. Mă gândeam, când scriam aceste rânduri, că Mitru este, acum, atât de firesc în supremația lui, încât nu ar mai avea nevoie de cuvintele mele. Dar am simțit nevoia să spun că Dumitru Fărcaș a fost sortit să fie după chipul și asemănarea românilor. Un mare scriitor, regretatul Augustin Buzura, din Berința, localitate vecină cu Groșii lui Fărcaș, îmi spunea: „Un scriitor, cât ar fi de mare, nu are impactul pe care îl are străvechea artă muzicală a poporului român. Dumitru Fărcaș este un ilustru reprezentant”.
Dumitru Fărcaș rămâne ambasadorul unui neam cântăreț. Când îl ascult, am sentimentul că istoria are o altă dimensiune, una răscolitoare, care nu poate fi strâmbată. Cântecul lui Mitru este profund ca simțirea neamului încercat prin vremi. Când românii pleacă în lume, duc cu ei o mică biserică, dar și un cântec de dor, din care nu lipsește Dumitru Fărcaș. Asta deoarece lui Mitru i se potrivește spusa eminesciană: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”. Timpul va trece, oamenii se vor perinda pe fața pământului, dar cântecul lui Dumitru Fărcaș va dăinui. Rămâne imaginea omului, de care este atâta nevoie!
Fie aceste rânduri reverența sufletului maramureșean pentru măiestria sa! Mitru este al nostru, noi suntem ai cântecului lui. Mitru s-a întrupat în cântec, iar cântecul nu are moarte. Pe oameni de seama lui nici nu-i bine să-i răstignim în jale, întrucât măreția cântecului refuză plânsul. Ca orice boier al spiritului profund, Dumitru Fărcaș îi va chema pe toți cei care vor să se lumineze prin muzică. Iar Mitru le va stâmpăra nevoia de armonie. De bucurie și iubire. Nu auziți melodiile bronzului? Că doar este statuia unui mare cântec. Mâine, 23 ianuarie, într-un spirit de unire sufletească, ne va ilumina bronzul, dăltuit de sculptorul Ioan Marchiș. În satul din care a plecat și s-a întors pentru vecie marele Dumitru Fărcaș: în Groșii Băii Mari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.