Am decis să trecem în revistă o parte din „ruinele” Austro-Ungariei din Maramureș. Am vrut să vedem cum arată acum fostele reședințe de vară ale nobililor maghiari și austrieci ce se găseau de-a lungul Someșului. Nu, nu erau castele, chiar dacă sună „mai cool”.
Conform definiției, castelul era „o clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali”, conform DEX. Ceea ce avem aici seamănă mai mult cu moda Imperiului Roman, acele Villa rustica (expresie latină – conac rural), termenul folosit de vechii romani pentru a desemna o proprietate rurală ce cuprindea locuința proprietarului și anexele gospodărești. Villa rustica se afla adesea în centrul unei proprietăți agricole de mari dimensiuni (latifundium). Adjectivul rusticarum a fost folosit pentru a se distinge de vila urbană (insula).
Pe Culoarul Someșului au fost mai multe asemenea reședințe. Nu erau permanente, pentru că nobilii pe care îi vom aminti aveau case similare sau chiar castele adevărate, în Ungaria, Austria sau Germania. Nu ne interesează de această dată legende și povești, ci imaginea actuală a vilelor rămase și cine erau ei, proprietarii, în realitate. Grofi? Să vedem… La Gârdani, avem „castelul” Blomberg. De asemenea, ne spune montaniardul Ionică Pop, fapt confirmat de primarul Nelu Dragoș, pe deal a existat și o criptă a familiei, distrusă de ani și… de localnici. Familia Von Blomberg a fost germană și avea titlul de Freiherr, nu erau Ritter (cavaleri) nici graf (conte, de unde vine „groful” nostru). În perioada care ne interesează au trăit Ernst Freiherr von Blomberg (1821-1903), a studiat biologie, zoologie, cu mare interes pentru vampirism, despre care are lucrări scrise. Următorul, Werner von Blomberg, 1878-1946, a fost șef de armată și general maior în Primul Război Mondial, în perioada interbelică, apoi a fost ministru al Apărării în perioada lui Hitler, pe care îl adora, i se pusese și porecla de Leul de gumă…pentru că era servil dictatorului. 
A ajuns general-mareșal, dar a fost dușmănit de Goering și de Himmler și i s-a înscenat un scandal sexual cu o prostituată. A fost exilat pe o insulă în Capri, de unde a fost luat în prizonierat de trupele aliate. A murit în închisoarea de la Nurenberg, în așteptarea procesului. Castelul de la Ardusat, al familiei Degenfeld, nu mai există. Mai există o parte din criptă și acel falnic sequoia din fostul parc dendrologic din fața casei. Otto Joseph Christoph von Degenfeld-Schonburg pare a fi „groful” nostru, din familie nobilă maghiară. Cei doi fii ar fi murit în 2005, Ferdinand și Otto, iar de fiica Maria Clara nu se știe. Dar linia merge mult mai înainte, Degenfeld, mai târziu și Degenfeld-Schonburg este numele unei familii aristocratice care a fost documentată ca având drepturi feudale în Baden și Württemberg încă din secolul al XIII-lea, cu ofițeri de carieră, deputați, până la Ferdinand Götz von Degenfeld (1882–1952), profesor titular de științe politice la Universitatea din Viena, membru al Academiei Austriece de Științe și Veronica von Degenfeld (născută în 1964), pictor și artist sticlă.
Familia Bornemisza a avut un castel de vânătoare la Asuaj, în zona Codru. La propriu și la figurat, la pădure. Nu mai există nimic, doar de cauți urme. Bornemisza de Kaszon et Imperfalva e numele unei familii nobile maghiare din secolul 17. La acest moment trăiește baroneasa Francesca von Thyssen-Bornemisya, născută în 1958, colecționară de artă și fosta soție a lui Karl von Habsburg. A fost actriță, cântăreață și fotomodel. 
În Asuaj se vorbește despre ultimul conte de acolo ca fiind Elemer Bornemisza, alungat de comunism, iar castelul a ars. A fost și o încercare pentru școală de fete acolo, anterior, spune legenda.
Lista familiilor nobile din regatul Ungariei mai amintește nume cunoscute, inclusiv pe Degenfeld, dar nu spune nimic de familia Pecsi, ce a deținut casă boierească la Țicău, acum distrusă. A rămas din ea arcada de la intrare, un depozit și o fundație, locul e îngrădit și aparține unei firme de imobiliare. Localitatea Pecs există, acolo este o statuie a eroului (și al nostru!!!) Iancu de Hunedoara/Hunyadi Ianos. Sunt șanse ca încă o asemenea casă boierească, de la Mânău, să fi fost a aceleiași familii. E singura de pe acest traseu reabilitată, modernizată și… vândută apoi, cu șanse de a deveni obiectiv turistic și de divertisment. În fine, familia Teleki, datată din 1767 începând, cea cu nenumărate proprietăți în Baia Mare, la Coltău, la Pribilești și Satulung, printre altele. În cazul lor, există de la cripta și casa din Coltău, la celelalte „castele” de la Pribilești și Satulung, ba și casele de pe Strada Minerilor din Baia Mare. 
Cel mai important din familie a fost Teleki Pal, fost prim-ministru al Ungariei între 1920 și 1921 și 1939 până în 1941. A fost expert în geografie, membru al Academiei de Științe și președinte onorific al Cercetașilor. A încercat să țină Ungaria neutră în război, n-a reușit. S-a sinucis când trupele germane au intrat în Ungaria. A fost controversat pentru trecerea de la filosemitism la antisemitism. Castelul din Coltău e obiectiv turistic, cel din Gornești, la fel.
Cu riscul de a fi supărat, iar iubitorii de istorie exclusiv românească, reamintim exemplul recent al unor țări care și-au uitat oarecum istoria și sunt condamnate s-o retrăiască. Se petrece în nord de Maramureș, din păcate, la fel în est. Încercăm să nu facem o aceeași greșeală. Vom reveni cu alte „castele” din nord de Maramureș, cu grofi, baroni sau cu de-ai noștri nobili!
