Expoziţie cu mesaje de iubire la Etnografie

0
76

“De Dragobete – Mulţi ani doresc/ Celui ce-l iubesc” este expoziția care ne poartă cu gândul înapoi în timp, la căsuța bunicilor, unde păretarele cu mesaje se regăseau prinse pe perete, la loc de cinste. Cusute cu „fitău” (bumbac) pe „jolj”( pânză), Păretarele cuprind mesaje variate, având ca temă iubirea, familia, îngrijirea casei, dar abordează și teme religioase care au rolul de a ocroti familia. Lucrate cu multă îndemânare și simț estetic, păretarele cu mesaje mai pot fi întâlnite și astăzi în unele locuințe din sate. Expoziția, realizată de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, cuprinde peste 80 de piese ce provin din patrimoniul celor două muzee, precum și din câteva colecții private. Expoziţia de păretare poate fi vizitată până în 3 aprilie, de marți până duminică, între orele 8-16.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.