Tocmai s-au întors din Ucraina, duși cu ajutoare. Primarul din Bistra a fost deja de multe ori, cel din Groșii Țibleșului prima dată și ne povestește ce-a văzut. O recunoaște, s-a dus să vadă cu ochii lui și să simtă. Și a simțit!
„A fost în regulă, ne-am descurcat, ne-am dus și am revenit bine. Dar îi rău acolo… culmea e că oamenii aceia sunt incredibil de optimiști! Oameni simpli, primari, cu toții sunt convinși că-i bat pe ruși și-i scot din țară. Cum ar fi la noi un fel de „ia-l de pă mine că-l omor!!” – spune edilul
Dar toată țara e în stare de război, cum ai trecut dincolo, sunt adăposturi, saci cu nisip, împletituri de cârpe rupte, făcute camuflaj. Peste tot le vezi. Plasă de camuflaj din haine vechi. În fiecare localitate la intrare, la fiecare primărie sau instituție revezi scena.“Am fost în Rahiv, un orășel cu 15.500 locuitori, căruia îi aparține satul Dilove, cel care are monumentul centrului geografic al Europei. Orașul e atestat documentar în 1447, dar există înscrisuri ce datează locuirea zonei încă din anul 910. Tot aici se află și sediul Rezervației Biosferei munților Carpați.
Aici, în Rahiv, e un depozit mare de produse, de donații, aici se sortează. În plus, sunt și mii de refugiați veniți dinspre estul Ucrainei, cei care au fugit de război dar n-au vrut să părăsească țara. Le dau cazare, masă. În stație prin difuzoare, din oră în oră, se aud anunțuri… cine mai cazează, cine mai vrea să doneze mâncare? Primarul de acolo e medic neurolog, am povestit cu el și cu o doamnă, directoarea culturală a raionului. Actriță de comedie, dar acum șefa depozitului. Au venit oameni și oameni. Inclusiv femeie ce n-a vrut să plece de acasă fără cele 30 de pisici! Ne-a dus femeia acasă, era ziua ei de naștere și ne-a invitat la tort. Pe când colo, și ea avea vreo 7 femei cazate! Plină casa. Tot e plin, hoteluri, școli, săli de sport. Cumva satele arată mai bine ca ale noastre, stau mai bine. Sigur, nu acum. În magazine e pusă bandă la alcool, e interzis, e lege marțială. Ești prins beat conducând, filmând, ai plecat pe front. Am dus totul la depozit, deși inițial am fost neîncrezător, am vrut să le dau direct oamenilor, auzisem povești cu alimente donate și apoi revândute de alții, în magazine. N-a fost cazul. Au sortat cartofi, paste, conserve.
O parte se gătesc și se dau la refugiați, o parte pleacă pe front la soldați. Am făcut pachete și pentru militari, separat. Ne-a dus primarul din Bistra la o unitate militară. Era păzită de oameni de vârsta noastră, de 50-60 de ani, iar acolo era câteva sute de tineri care doar se pregăteau pentru front” – povestește Nicolaie Burzo.
Și a mai văzut ceva. Foarte mult optimism, incredibil de mult. „Am văzut tineri încă fără mustață, cu arma la piept, păzind obiective. Toți fac ceva. Oameni în vârstă la fel. Primarii au zilnic videoconferință cu comandamentul de război. Nu se retrag rușii, se reorganizează, nu mai aveau nici mâncare, nici combustibili. Ba așteaptă sirieni, om vedea ce-or face ăia în frigul de acolo. Dar au revenit în țară peste 100.000 de ucraineni plecați la muncă prin toată lumea. Au lăsat familiile și au revenit să lupte. Câți români ar reveni, la noi? Ba s-ar duce!”, conchide edilul din Groșii Țibleșului, impresionat de patriotismul ucrainenilor. Nu înainte de a ne spune cum se salută ei acum, în loc de Bună ziua: Trăiască Ucraina! Răspuns: Glorie ei!”
