Cătunele Groşiului, superbe şi diverse etnic!

Legenda spune despre Groşii Ţibleşului c-ar fi locul unde întoarce şi vulturul. De când are drumuri de acces spre Botiza, spre Lăpuş, situaţia s-a schimbat, comuna se dezvoltă şi se deschide. Dar istoria sa e frumoasă, stranie. Iar urme de-ale muntenilor aspri se mai păstrează, de-ar fi să amintim multitudinea de stâne, dar şi cătunele!
Unul dintre cătune era Zălătruc, sus la munte, sub Ţibleş, avea şcoală chiar. În timp, a devenit un loc de mers la munte cu animalele, locuinţele au devenit temporare, apoi satul a dispărut. Alt cătun, deşi se află pe firul drumului judeţean, era “La greble”, un loc unde era o comunitate romano-catolică, cu unguri, slovaci, polonezi. Au şi biserică, dar, din păcate, abia mai merg 10-15 persoane, din peste 60 odinioară. Ce rost avea “La greble”? Era locul de pe râu unde se opreau lemnele trimise pe apă în jos, de la munte! Evident, era şi gater acolo. Unul dintre personajele emblematice ale comunităţii este şi celebra Rozsa Neni, ce avusese magazin şi bar în cartier, iar după retragere, făcea mâncare la mănăstirea Rohia. Ea, romano-catolică!
În fine, un al treilea cătun, care nu numai că nu dispare, ba înfloreşte şi se extinde, este Strâmba, ce are aproximativ 11 case, ne spun autorităţile locale. E o comunitate strânsă, au biserică, ţin oi. Intrăm spre Strâmba pe asfalt, pe lângă celebra păşune a bivolilor dintre Suciu şi Groşi şi vedem inclusiv fire de drum ce se depărtează de vatra cătunului, cu grupuri de case ce au ales să se izoleze… de cătun! E aşezat cumva sub Ţibleşul înzăpezit, priveliştea e superbă. În sat, mai nimeni. Având acces bun, au şi serviciu la oraş, ne spune un localnic, supărat pe el însuşi. Cu mâna în gips, cu capul spart şi cu urme de gripă, dar cu mască şi nelăsându-te să te apropii, omul ne povesteşte că au trăit dintotdeauna din animale, din puţina agricultură ce se poate face la baza muntelui. Dar nu ar pleca de acolo pentru nimic în lume. Ar mai vrea reţea de apă, au probleme mari cu apa, chiar dacă prin mijlocul satului curge o vale. Ea seacă pe timpul verii, deseori.
Priveşti în jur, îţi auzi gândurile, atâta linişte e. Da, mai vezi şi gunoaie, dar întorci capul spre dealul plin cu brânduşe. Vezi teren ars cât poţi cuprinde cu privirea, dar întorci capul spre luşcuţe. Au fost văzute aici, odinioară, narcise sălbatice. În plus, sunt departe de lume. Viaţa în cătune, fie ele la Groşi, în Poienile de sub Munte sau pe Preluci, va continua câtă vreme vor trăi oameni pe Pământ. Pentru că unii au nevoie majoră, vitală, să fie departe de zgomot, de lume.