Analiștii economici susțin că, pe fondul problemelor economice din Europa și al faptului ca euro nu mai e văzut ca o monedă atractivă de către investitori, moneda unică europeană va ajunge la paritate cu dolarul.
Unii chiar se aventurează să ofere un orizont de timp pentru aceasta predicție, referindu-se la următoarele 6 luni.
În contextul economic actual, marcat de dezechilibre, riscuri și incertitudini la nivel global, euro și-a pierdut din atractivitate, în timp ce dolarul american este din ce în ce mai cerut. De asemenea, moneda unică europeană nu e încurajată nici de situația economică de pe continent.
































