Lecţia de omenie/ospitalitate a munteanului

0
83

Am parcurs recent o zonă de munte, cu maşina, iar capătul nostru de traseu s-a întâmplat să fie singurul loc unde puteam întoarce, acolo unde un forestier avea lemne trase din pădure şi crăpa singur, de zor, buşteni „la meter”.
Pentru cei care străbat de mult Maramureşul, ştiu că de cel puţin zece ani încoace, de când cu munca în Occident, legendara ospitalitate a maramureşeanului a devenit o poveste de spus nepoţilor, eventual o poţi vedea la pensiuni după ce ai închiriat locul. Forestierul acesta ne-a dat însă o lecţie greu de uitat, ce sugerează c-a mai rămas ceva din spiritul şi din sufletul maramureşeanului. Ne îndrumă spre locul dorit și revenind, ne întreabă: „Da’ beţi o gură de horincă?/Mulţumesc, nu, conduc/Da’ vreţi să gustaţi o bucată de caş sau de urdă?Un pic de slănină?” Din puţinul lui. Am zis Da şi am gustat urda şi caşul, aduse recent de la stână, unde nu au preţ de produs de lux şi nici nu sunt botezate cu te-miri-ce. Am lăsat în schimb o sticlă de suc, din acela „chimic”, de ne-a fost mai mare ruşinea. Dar am rămas cu o lecţie. Lucrurile mici fac oamenii mari!
Iar forestierul nostru, firizean ce crăpa lemne la Dăneşti, om cu experienţă şi în pădure şi în construcţii, şi în Occident, s-a pus înapoi firesc, pe treabă, singur cuc. Întrebat de animale sălbatice, singur fiind, ne zice că a văzut atâţia urşi şi mistreţi, că nu mai e impresionat. La 20 de metri mai jos, plecând, am dat nas în nas cu o vulpe ce părea foarte obişnuită cu prezenţa omului nostru acolo…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.