Poetul Nicolae Scheianu – în recital extraordinar

0
82

La Iași, a avut loc, la sfârșitul lunii mai, Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI, cea de-a VIII-a ediție. Au fost zile minunate, polenizate de vraja cuvintelor și de adierea vechilor prietenii. Ori de închegarea unor relații culturale noi, cu scriitori din 16 țări, invitați la manifestarea de mare prestigiu din această parte de Europă. Au fost și scriitori români din centre literare ale țării. Prin poezie ne-am lecuit de pandemie, cuvintele au domolit suferințele războiului din vecini, dar au alungat și păsările cenușii ale crizelor care fac înconjurul sufletului nostru. Eram în orașul eminescian prin excelență, la umbra Teiului din Copou, unde Poetul spunea: „Poezia, trandafirul ce crește în potir de aur sufletul frumos.” Organizatorii Festivalului – poeții Adi Cristi și Valeriu Stancu – au rânduit, cu istețime și apropiere sufletească, arhitectura manifestării. Au avut loc recitaluri în licee susținute de poeții invitați, au fost discuții libere extrem de folositoare.
Dar momentul de vârf au fost recitalurile extraordinare, desfășurate pe parcursul a șase zile, la Muzeul municipal „Regina Maria.” A fost un regal liric, o consacrare, o ocazie unică de a asculta poezii de valoare, de a cunoaște autorii în direct, cu sensibilitățile lor. Așa m-am lăsat în grija clipei pentru cuprinderea ideii lirice. Poezia este înălțarea tăcerii, dar este și haosul condamnat la visare. Din suita recitalurilor extraordinare, în care am fost inclus, l-am decupat pe cel al confratelui din Maramureș, poetul Nicolae Scheianu, invitat și el la acest concert liric imposibil de uitat. A urcat pe podium ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, calitate recunoscută recent, dar mai ales cu valoarea poeziei sale. Secondată de aprecieri critice remarcabile, cuprinse și în excelentul caiet-program al Festivalului de la Iași. Foșneau în jur cuvintele poetului Adrian Popescu, aflat în sală, despre poezia lui Nicolae Scheianu: „Un aliaj inspirat, personal, profund pe de o parte, tonalitatea oraculară a poemelor, vag biblică, atestând lecturi religioase, care au consolidat o formă mentis specifică, și, pe de alta, iluminările poetice autentice, crude, originare. Ar fi acesta cifrul, cred, propus de Nicolae Scheianu.”
Eram în sală. Aveam în mâini recenta carte a poetului care susținea recitalul extraordinar. De pe ultima copertă au prins viață cuvintele de apreciere ale lui Ciprian Chirvasiu și Viorel Mureșan. Primul vorbea despre texte cu o concentrație poetică uluitoare, al doilea despre un fenomen mai rar în poezia română actuală. Din caietul-program s-au prelins și gândurile Cameliei Ardelean, despre poezia autorului nostru, care tocmai își încheia recitalul. În timpul rostirii am surprins sala într-o atenție desăvârșită. Am notat aplauze după fiecare poem. Atunci m-am încumetat să-mi conturez, și eu, o părere fulger despre poezia lui Nicolae. În comparație cu poemele celorlalți.
Mi-am zis că lirica lui este mai greu de asociat unei mișcări literare sau unui anume canon. Este un teritoriu cucerit cu fertila imaginație și dăruit nouă cu generozitatea simbolurilor. Imaginile poeziei lui par șlefuite de ape. Am descoperit în lectura lui o sobrietate stilistică, o lecție de inventivitate, un discurs aspru, pendulând între melancolii volatile, cu subtile strategii de distilare a ideii poetice. Acolo, în sala aceea istorică, mi-am dat seama că poezia confratelui meu nu poate fi privită în față, în vremea luminii, ci colo pe la înserarea cuvântului, pentru a-i putea vedea mai bine relieful ideilor. Când poetul Nicolae Scheianu a coborât de pe podium, confrați din sală s-au grăbit să-i aducă mulțumiri pentru poemele citite. Printre ei au fost: Varujan Vosganian, Dinu Flămând, Nichita Danilov, Daniel Corbu, Radu Florescu, Valeriu Stancu, Nicolae Sava. Pe aceștia i-am auzit eu, dar au mai fost.
Și eu m-am bucurat că am fost de față, m-am simțit un om alegăduit. Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România a fost în lumină, la Iași, prin recitalul extraordinar al poetului Nicolae Scheianu. Așa este, poete: „Cei singuri, la fel ca fericiții,/ au nevoie de-o mână din înalt/ peste creștet/ de un cort ridicat pe loc sigur/ de un foc în negura nopții.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.