Amenințări cu proteste • Sindicaliștii din învățământ așteaptă să fie invitați la negocieri

0
63

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater “ condamnă ferm atitudinea membrilor Executivului care au refuzat până la această oră o cale de dialog social, după protestul organizat luna trecută în fața sediului Guvernului României.
Salariații din în­vă­ță­mânt au sperat că reprezentanții Guvernului vor face efortul de a aplica integral Legea salarizării. În ciuda mult trâmbițatelor majorări salariale anunțate de coaliția de guvernare, angajații din educație vor primi, în realitate, începând cu data de 1 iulie 2022, doar o pătrime din diferența rămasă de acordat, ceea ce înseamnă, în medie, 65 de lei net pentru fiecare salariat.
În condițiile în care, în perioada imediat următoare, reprezentanții Guvernului nu vor invita federațiile sindicale la masa negocierilor și nu vor găsi soluții la cerințele minimale prezentate, în luna septembrie vor fi declanșate ample acțiuni de protest!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.