CS Academica Recea s-a înființat în acest an și va activa în Liga 4 a fotbalului maramureșean. Primul pas pentru noua echipă a fost aducerea unui antrenor, iar alesul este Romulus Buia, care revine la Recea în această postură, însă acum este vorba de cu totul altă echipă. Romică va avea ca obiectiv în primul sezon promovarea în Liga 3.
Pe lângă Academica Recea, de accederea în Liga 3 mai este interesată și Gloria Tăuții Măgherăuș, iar în această perioadă ambele grupări își construiesc loturile pentru a face față cerințelor de promovare într-un eșalon superior.


































