18 tineri maramureșeni au fost selectați pentru a primi fonduri în vederea deschiderii unei afaceri. Potrivit proiectului “Pregătit pentru viitor”, planurile de afaceri câștigătoare vor fi finanțate cu 25.000 euro.
În proiect s-au putut înscrie tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani. Banii europeni sunt oferiți prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș (AJOFM). Condiția pentru accesarea fondurilor este ca tinerii să nu urmeze în prezent o formă de învățământ și să nu fie angajați.
Lista finală a punctajelor obținute în concursul de planuri de afaceri, organizat în cadrul proiectului „Pregătit pentru viitor”, a fost publicată de SC Clemon SRL. “Conform bugetului proiectului, vor fi finanțate 18 planuri de afaceri în ordinea descrescătoare a punctajelor. În cazul în care unul dintre câștigători renunță, va intra la finanțare următorul plan de afaceri, de pe lista de rezerve. În conformitate cu Metodologia de selecție a planurilor de afaceri Decizia Juriului / Comisiei de evaluare este definitivă”, au anunțat reprezentanții Clemon.
Proiectul “Pregătit pentru viitor” este derulat de AJOFM Iași, în calitate de beneficiar al finanțării, în parteneriat cu AJOFM Maramureș, Blue Consulting-SRL și Clemon-SRL. Pe lângă oportunitatea deschiderii unei afaceri, în cadrul aceluiași proiect, tinerii sunt ajutați să urmeze un curs de formare profesională sau să își găsească un loc de muncă.