Miercuri, în jurul orei 9, polițiștii sigheteni au fost sesizați că pe strada Bogdan Vodă s-a produs un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 43 de ani, din București, aflat la volanul unui autoturism pe strada Bogdan Vodă, a surprins și accidentat o femeie, de 53 de ani, din Sighetu Marmației, care se afla în calitate de pieton.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind ”zero”.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.