Sâmbătă și duminică, am avut în Maramureș, mai precis aproape pe acoperișul Maramureșului, cea de-a 50-a ediție a Horei de la Prislop. Originile acestei întâlniri „tripartite” între maramureșeni, suceveni și bistrițeni se pierd în negurile timpului, cert este că odinioară, pe vremea Ungariei și a României încă nu dodoloațe, adunările acolo, în Pasul Prislop, erau interzise de autoritățí. Dădeau idei românilor și mai ales circulau idei. Am avut deci, în weekend, o a 50-a ediție de festival. Cum a decurs?
Cu toată sinceritatea și responsabilitatea, nu ne așteptam la lume în această primă zi, sâmbătă. Și a fost plin, chiar dacă nu la scenă. Ca la orice serbare câmpenească, în cazul nostru alpină, sunt tarabe, mici, mirosuri, zumzet, manele. Ca o maximă ironie, la capătul de sus al șirului de tarabe, erau deja comercianți minoritari, cu fel de fel. S-au așezat pe ambele părți ale unui drum cu nume istoric, Drumul lui Mackensen, după mareșalul de război german August von Mackensen. Cel care a luptat aici în Primul Război Mondial, ale cărui trupe au făcut încă existentul și circulabilul drum de graniță, pe atunci. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial era retras din armată, dar era consilier de Stat pe lângă Herman Goering. Iar legenda spune că Von Mackensen ar fi fost singurul om ce ar fi îndrăznit să-i spună lui Adolf Hitler, încă în ascensiune, că e incompetent și periculos… În Pasul Prislop, pe drumul lui Mackensen în sus, se mai văd urme de cazemate și de cuiburi de mitralieră din ambele războaie mondiale, ba au rămas legende cu execuții de evrei. Revenim la târgul nostru… Am văzut și prețuri maximale, comercianţii aparent nu au înțeles că tinerii Borșei au plecat deja înapoi spre Italia… sunt în drum spre cealaltă casă, dacă e să dăm crezare știrilor din punctele de trecere de pe granița de vest. Însuși orașul Borșa e aerisit, circulabil, în aceste zile. Dar oamenii prezenți sus acolo au venit pur și simplu să se limpezească, au avut nevoie de așa ceva. De altceva. Și au primit! Am auzit și văzut ironiile cu Borșa devenind municipiu… ei, seara întâia a Horii de la Prislop tocmai a dovedit că, dacă e să mai apară un municipiu, apoi Borșa a arătat că are vână pentru așa ceva. Și chiar așa, cine altcineva, din Maramureș, în afară de Borșa sau Vișeu, cu ofertele lor turistice, cu natura darnică, să poată fi?
Și-acum, concertul. Un mare act de curaj al primarului Borșei, care aparent chiar și-a asumat curajul de… primar de municipiu! Prima seară a fost una de folk și de rock, cum sună afișul, dar a fost mult mai mult de-atât! Pare a fi fost un experiment. Dacă vă amintiți, și Baia Mare a trecut prin asta. Peste ani, dar mai ales la început de ani 90, la Sărbătoarea Castanelor, au început să apară nume și genuri muzicale interesante, de la rock la operă. Râdeam, ziceam că nu faci melomani din mineri… ba uite că faci! La Borșa sus, pe acoperiș, la Prislop, s-a cântat blues, jazz, rock și folk, pentru borșenii care aparent ar fi aspri, foști mineri, forestieri etc. Cât despre oficialități, spre marea noastră surprindere, în seara de folk-rock, la Hora de la Prislop nu am întâlnit prefectul-rocker, nici alte oficialități județene, ci pe… Cătălin Cherecheș, primarul Băii Mari! Ne spune că n-a mai fost acolo și că a vrut să vadă cum arată un festival la peste 1000 de metri altitudine. Respect maxim! Oare se îngroașă gluma cu municipiul Borșa, a dat o îndrumare, o idee de-altfel abilului primar Sorin Timiș?
Acum, dacă ne permiteți, din poziția de melomani, câteva considerațiuni asupra concertului. Scena a fost așezată superb, cu brazi în spate, cu „tribuna” naturală, stând în fund pe iarba de munte, cu vârfurile Gărgălău, Cisa, Ineu și Tomnatec în fundal. Florin Săsărman a cântat folk simplu, patriotic ardelenesc, cam în grabă, în drum spre o altă cântare, la Putna. Sighetenii Focul Viu au fost la înălțime, ei cel puţin au înțeles, cu trioul de chitară,vioară și percuție, că folkul nu mai poate fi, în 2022, un zdranga-zdranga ca pe vremea Cenaclului Flacăra. Au cântat o muzică vivace, pe placul publicului. Vali Șerban a încercat și el un adaos de chitară electrică folkului său. Primul experiment interesant, duoul Maria Casandra Hauși cu chitaristul de jazz Sorin Romanescu, a fost un etno-jazz așa cum au mai încercat, peste timp, grupul Trigon sau Marius Mihalache. Greu pentru publicul neavizat, dar interesant. Pe chitarist l-am văzut, peste ani, și cu trupa Sarmalele Reci, cât și cu cantautorul Alexandru Andrieș. S-a revenit la folk, la cel bășcălios, sec, odată cu urcarea pe scenă a lui Florin Chilian. Iubit de public. De gustibus. Iar seara experimentală a Horii de la Prislop cu numărul 50 a continuat cu…trupa Iris! Nu chiar Iris, ci acel Iris în care membru original mai e doar toboșarul Nelu Dumitrescu, în urma conflictelor și a războaielor interne. Culmea, trupa tânără din jurul veteranului toboșar a oferit o mostră de energie ce lipsea Irisului ultimilor ani dinainte de schismă!!! Ca o paranteză, vă reamintim faptul că noi am prins IRIS cu Nelu, Doru, Walter și Cristi; nu înseamnă că trupa a fost așa dintotdeauna. Acolo au fost, peste ani, de la Dan Bitman la Sanda Lăcătușu, la Florin Ochescu sau Sorin Chifiriuc, nume mari ale scenei rock! Acum, cu tineri, cu acel vocalist Costi Sandu ce a mai cântat cu Quartz, Krypton, Harap Alb etc, am văzut un IRIS viu. Da, nu cel pe care îl cunoșteam, dar viu. În fine, Nightlosers. Mixul multinațional și cultural de sas, maghiar, români, ce cânta blues amestecat cu folclor ardelenesc, a fost aplaudat și recunoscut pe scene pe care au cântat inclusiv BB King sau Buddy Guy. Nu e un secret, Nightlosers reprezintă unul dintre cele mai bune produse muzicale românești de foarte mulți ani încoace, care au făcut cinste țării pe scene mari. Cu un neobosit chitarist /violonist El Lako Jimi, cu ironicul vocalist Hanno Hofer, cu un toboșar în vervă gata să cânte, să bată pe picior sau să facă giumbușlucuri pe scenă, au oferit o mostră de ceea ce ar trebui noi să înțelegem din Transilvania anului 2022, dincolo de fițe și de manipulări politicianiste. Mondializare (blues) cu specific autohton, adică ceea ce s-a potrivit perfect cu locul unde ne aflam, un capăt de țară și un vârf de munte unde se întâlnesc Maramureșul, Bistrița, Suceava, la doi pași de Ucraina mult încercată. La final, o scuză pentru hărmălaie și pentru volumul rockului. Dragi urși, marmote, capre negre etc din Munții Rodnei și ai Maramureșului… scuze.
