6 autospeciale Ford Raptor, în dotarea ITPF Sighetu Marmației

0
50

Primele 6 autospeciale de patrulare 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă, au intrat în dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Autovehiculele noi, dotate la standarde de ultimă generație, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiții de teren greu accesibil.
Din cele 6 autospeciale, 3 vor ajunge în Maramureș (Valea Vișeului, Vișeu de Sus și Poienile de sub Munte), 2 în județul Suceava (Brodina și Izvoarele Sucevei) și una în Satu Mare (Negrești-Oaș).

Traficul la frontieră

În data de 29 august, prin punctele de frontieră au efectuat formalită­țile de control (pe sensul de intrare și ieșire) aproximativ 335.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 86.800 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 121.330 persoane, din care 12.050 de cetățeni ucraineni. Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 2.131.176 ucraineni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.