Arhiepiscopul Justinian Chira rămâne unul dintre cei mai „autentici” ierarhi, o spun la unison, fiii săi duhovniceşti. Şi într-adevăr, ierarhul, prin simplitatea, prin firescul său e unic. Fiecare gest, cuvânt sau faptă erau parte din trăirea lui, totul era autentic, dar mai ales în tot ce făcea se raporta în primul rând la Hristos.
Preotul Viorel Fereştean care slujeşte acum la Parohia Ortodoxă din Mocira şi-a amintit cum pe vremea când era tânăr slujitor al bisericii a avut parte de un moment inedit, în timp ce săvârşea Sfânta Liturghie. Era tânăr preot la Merişor şi abia dacă slujise până atunci vreo cinci Sfinte Liturghii. Într-o zi de iarnă, cu ninsori abundente, cu zăpadă multă, de nu îţi venea nici să ieşi din casă, darmite să o porneşti la drum, preotul Viorel Fereştean era la biserică. Slujea Sfânta Liturghie. La un moment dat se pomeneşte cu prim-coratorul care îl anunţă că în biserică a intrat PS Justinian Chira, episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Aproape că a înlemnit, pentru că nu se aştepta la o asemenea vizită de rang înalt pe o vreme cum era cea din ziua respectivă. Cântăreţul de la strană cânta „Sfânt, Sfânt, sfânt…”, dar în momentul apariţiei Preasfinţitului Justinian a schimbat cântarea, întâmpinându-l cu „Pe stăpânul şi arhiereul nostru…”. Ierarhul maramureşean nu a vrut să i se acorde cinstea cuvenită, dându-i de înţeles cântăreţului că într-un asemenea moment sacru, doar Hristos contează.
„PS Justinian avea un respect excepţional faţă de Sfânta Liturghie. Într-una din zilele de iarnă, îi spune secretarului să îl ducă la biserică la Buşag şi Merişor: vreau să merg să văd ce fac preoţii, i-a spus PS Justinian. Era o zăpadă mare. A ajuns la biserica din Merişor, unde eu slujeam, aveam vreo cinci Sfinte Liturghii săvârşite până atunci. Nu aveam cum să fiu un as. Mă anunţă prim coratorul de venirea lui, am rămas uimit. Cântăreţul începe să cânte: Pe stăpânul şi arhiereul nostru….PS Justinian îi zice: opreşte. Continuă «Sfânt, sfânt…» Hristos e mai important ca toţi. Nu eu. Continuaţi Sfânta Liturghie. Când l-am văzut, i-am făcut loc să vină să slujească: PS, haideţi, să slujiţi, i-am spus, dar episcopul zice: Eu azi am venit să văd cum slujeşti tu. Cum slujesc eu, ştiu. S-a aşezat pe scaun şi se uita la mine. Oricât de stăpân ai fi pe tine, ai emoţii, să se uite episcopul Justinian la tine, să îţi studieze toate mişcările… A stat până când am încheiat. A vorbit poporului, le-a mulţumit credincioşilor”, relatează preotul Viorel Fereştean, retrăind cu emoţie momentul de atunci.
Despărţirea de ÎPS Justinian Chira a fost la fel de uluitoare. La final, ierarhul l-a întrebat pe tânărul preot dacă are cu ce să se întoarcă acasă, în Baia Mare. Nu avea maşină, aşa că, l-a luat alături de el şi nu l-a lăsat în faţa blocului, ci în faţa scării, deşi era plin de zăpadă, iar unui autoturism îi era greu să îşi facă loc printre nămeţi.
“Stăteam în spate la Cocoşul de Aur. Secretarul zice: nu ar trebui să intrăm, că rămânem împotmoliţi, nu era deloc curăţat. PS Justinian a zis: Nu. I-am promis că îl ducem până în faţa scării. Când a intrat mi-am făcut cruce, am zis: aici rămâne. Părintele Justinian era încrezător: Nu îţi face griji. Surprinzător, când a dat maşina în spate, din prima a ieşit, aşa ca prin farmec”, spune preotul cu aceeaşi uimire, dar şi cu admiraţia faţă de un episcop pentru care nu exista niciun obstacol, pentru că mai presus de orice, el avea credinţă deplină în ajutorul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
