Dacă tot a fost un an dezastruos din punct de vedere agricol, măcar anul acesta, din cauza extremelor de temperatură, dar și a ploilor furioase (fie ele scurte), „s-au făcut” trovanții.
Ce sunt trovanții? Așa-zisele pietre care cresc, alții au adevărate muzee în aer liber cu ei, inclusiv la noi în țară (Vâlcea, Prahova). Ce sunt cu adevărat? „Trovanții sunt concrețiuni de gresie, create în straturi de nisipuri, legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorită apelor calcaroase. Ca formare seamănă cu stalactitele și stalagmitele din peșteri. În principiu, trovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendința lor este de creștere spontană – din centru către periferie – cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de pietre care cresc”, conform paginii dedicate.
În Maramureș, îi regăsim în mai multe locuri, aproape ignorați. 
Dar mai cu seamă în Țara Lăpușului. Datorită căldurilor, dar și al ploilor, au ieșit anul acesta la iveală câțiva trovanți superbi. Printre cei mai interesanți se află lângă drumul de la Boiereni spre Măgoaja, unde avem trovanți cu căciuliță, trovant în formă de turn sau chiar un monobloc de dimensiunea unui om, încă încastrat în acele nisipuri. Ori trovant prins între două lespezi de piatră. Ceva mai departe, în județul Cluj, se vede clar pe o râpă cum trovanții, cu nisipul spălat din jur, încep să cadă la vale. Ei nu cresc aici, ci ies la iveală, se dezgolesc, apoi își pierd echilibrul și cad pe pantă în jos. La Rohia, fenomenul e vizibil, la baza versantului e plin de trovanți care și-au pierdut și farmecul, și echilibrul și au devenit simpli bolovani…
