Pe numele bărbatului, de 61 de ani, din Baia Mare, cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție în formă continuă, Judecătoria Baia Mare a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost depus în arestul Poliției.
Sub control judiciar pentru 60 de zile
Față de bărbatul, de 40 de ani, din Bârsana, care a condus în data de 11septembrie, în timp ce avea o alcoolemie de 1,99 mg/l alcool pur în sânge și fără să dețină permis de conducere, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, a dispus luarea măsurii preventive de control judiciar pentru 60 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.
Reținuți pentru șantaj și camătă
Joi, 15 septembrie, polițiștii băimăreni au dispus continuarea urmăririi penale față de un bărbat, de 40 de ani, și o femeie, de 42 de ani, ambii din Baia Mare, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj și camătă.
În fapt, în data de 31 august, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin plângere de către o femeie că, în luna septembrie 2021, a împrumutat o sumă de bani de la cei doi, fiindu-i aplicate lunar dobânzi.
La începutul lunii iunie 2022, fiind în imposibilitatea de a mai achita sumele de bani percepute de aceștia, persoana vătămată a fost amenințată cu acte de violență și agresată fizic, obligând-o în continuare să achite sumele percepute de aceștia.
Față de bărbatul și femeia în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuși în arestul Poliției.
În cauză, polițiștii continuă cercetările urmând a fi luate măsurile ce se impun.
Băimăreancă reținută pentru comiterea a trei infracțiuni
Joi, 15 septembrie, polițiștii băimăreni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de o femeie, de 33 de ani, din Baia Mare.
Aceasta este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, în data de 10 septembrie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 57 de ani, din Baia Mare, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un magazin situat pe B-dul Traian, i-a fost sustras un portmoneu care conținea mai multe documente personale și o sumă de bani.
Până la blocarea cardurilor bancare sustrase au fost efectuate fără drept, mai multe plăți în valoare totală de aproximativ 500 lei.
Femeia suspectă de furt a fost depusă în arestul Poliției.




























