Şedinţă festivă de Consiliu Local cu oaspeţi de onoare

0
103

Administraţia publică locală s-a întrunit în şedinţă festivă de Consiliu Local cu ocazia Sărbătorii Castanelor. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa mai multor oaspeţi de seamă din Ungaria şi Republica Moldova.
Primarul Băii Mari le-a urat bun venit tuturor oaspeţilor: „Am bucuria să fiu împreună cu dumneavoastră, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Bogdan, dar şi alături de invitaţii noştri din oraşele înfrăţite, într-un moment care vine după o perioadă dificilă la nivel mondial, dar resimţită de noi aici la nivel local, respectiv perioada pandemiei, în care a fost destul de dificil să ne manifestăm ca o comunitate care vibrează în mod unitar, deoarece legăturile inter-umane au avut de suferit”, a spus Cătălin Cherecheş. Printre oficialităţile străine prezente la şedinţă s-au numărat: Ilie Ceban – viceprimarul Chişinăului; dr. Urlich Attila, viceprimarul din Nyiregyhaza; Marki-Zay Peter – primar în Hodmezovasarhely. Aceştia s-au arătat extrem de plăcut impresionaţi de ceea ce au găsit în Baia Mare, promiţând că vor reveni de fiecare dată cu plăcere. Edilul din Baia Mare i-a invitat pe toţi musafirii la manifestările organizate cu ocazia sărbătorii oraşului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.