Localnic din Buzești, cu o colecție impresionantă la… Paris!

0
76

Adi Făt, din Buzești, este unul dintre sutele de locuitori ai comunei Fărcașa plecați la muncă în străinătate, în speranța unui trai mai bun. El are acolo o colecție impresionantă de cuțite și… pitici.
“Sunt plecat la muncă în Franța din 1998. Anul acesta s-au împlinit 24 de ani. Lucrez în construcții, iar soția mea, la fel ca foarte multe românce, în menaj. La început, până ne-am obișnuit cu stilul de viață și cu regulile de acolo, a fost mai greu. Acum ne-am adaptat și trăim românește, dar ca orice francez. Am doi băieți, unul are 29 de ani și este șef la un magazin alimentar, iar celălalt are 21 de ani și este student, dar și lucrează. Ne-am cumpărat o casă în Paris… dar dorința noastră cea mai mare este să ne întoarcem într-o bună zi acasă, în Buzești. Am mai multe obiecte de colecție, iar cu zecile de cuțite am alcătuit o miniexpoziție. Pasiunea a început dintr-o necesitate. Aveam nevoie de un cuțit pe care să îl folosesc într-un anumit scop și, aflându-mă într-un târg de vechituri, am cumpărat unul cu o formă mai deosebită. Apoi, uitându-mă mai bine pe tarabe, am mai văzut și alte cuțite interesante și am mai cumpărat. Și uite-așa a intrat microbul de colecționar în mine, iar acum merg de câte ori pot prin târguri și dacă găsesc ceva să-mi placă, cumpăr. Țin minte fiecare obiect de unde l-am cumpărat. Pot să spun că sunt colecționar de cuțite, însă acestea sunt doar de “ornament” și nimic mai mult. De asemenea, am văzut în unele curți pitici răspândiți prin iarbă, mi-au plăcut, și m-am gândit: ce bine le-ar sta și la mine în curte. Dintr-un târg am cumpărat și eu unul. Apoi am mai luat încă unul și încă unul, până nu m-am mai putut opri. Acum am în colecție peste 250 de pitici, animă­luțe, păsări, ciupercuțe de diferite forme și culori, din diferite povești, de la Albă ca zăpada, până la Pinochio sau Peter Pann. Majoritatea îi am la casa din Paris unde, din cauza lucrărilor de renovare, le-am confecționat rafturi speciale și îi țin acolo până îi voi putea expune în grădină. Dorința mea este să-i aduc pe toți la casa din Buzești și să-i transform în „paznicii casei”, să se bucure copiii și consătenii mei atunci când îi vor vedea. Nu cred că mai are prin zonă cineva atât de mulți pitici de grădină și sunt foarte mândru de asta” – a spus colecționarul Adi Făt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.