LSPV dă start recrutărilor

0
15

În luna octombrie, Asociația Liga Studenților “Pintea Viteazul” (LSPV) din Baia Mare dă start campaniei de recrutare a noilor membri. LSPV este o organizație nonguvernamentală și apolitică, ce se ocupă de reprezentarea studenților a celor trei facultăți din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare fiind, totodată, singura organizație studențească din județul Maramureș.
Până în 18 octombrie, studenții care doresc să se implice în activitățile organizației, pe lângă activitatea academică, sunt așteptați la unul dintre standurile amplasate la Facultatea de Științe/ Litere și la Facultatea de Inginerie. Membrii organizației vor fi prezenți de luni până vineri, între orele 8 și 16, unde vor oferi toate informațiile necesare despre activitatea lor, oportunitățile de care studenții pot beneficia. De asemenea, studenții se vor putea informa cu privire la drepturile, obligațiile lor și vor afla care sunt avantajele implicării active într-o organizație studențească. Ulterior, studenții vor fi contactați de către membrii LSPV pentru a concluziona cele discutate la standuri. “Obiectivul acestei organizații este de a duce reprezentarea studențească la cel mai înalt nivel, să apere drepturile și interesele studenților și să deruleze proiecte și activități cu și pentru studenții din Baia Mare. De asemenea, LSPV este locul potrivit pentru socializare, experiențe unice și clipe de neuitat”, a declarat Dragoș Bora, președinte Liga Studenților “Pintea Viteazul”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.