Oprim să facem o poză unui cămin cultural început și cam uitat de executanți. Oprește la noi un om și începe… „Da’ nu li-i lor rușine?
Era bun căminul, o venit o firmă, s-o apucat de lucru înainte să știe ce și cum, o desfăcut, o cărat ce-o putut, uși, ferestre, apoi s-o dus. O venit altă firmă care nu vrea să lucreze după alții. Și uite așa, căminul nostru îi gata de el, de-l mai plouă și ninge iarna asta, e gata. Uite ce pereți groși avea, ce construcție puternică. Cu ce i-o deranjat?” Da, e căminul cultural legendar lipit de bisericuță, cu perete comun ba cu intrare directă, de la slujbă la nuntă sau ce-o fi fost dincolo. Păcat!
