Asociația Esperando sărbătorește 21 de ani de activitate

0
82

În 15 octombrie, s-au împlinit 21 de ani de când Centrul de Recuperare Esperando a adus noi oportunități și șansa la recuperare pentru copiii, tinerii și adulții cu dizabilități din Maramureș și nu numai.
În acel moment, în zonă nu existau astfel de centre sau clinici, iar părinții erau nevoiți să meargă în alte județe pentru a-și ajuta copiii să progreseze sau să evite să li se înrăută­țească starea de sănătate. Erau nevoiți să îi neglijeze pe ceilalți membri ai familiei vreme de câteva săptămâni sau luni pe an, timp în care sufletul lor era frânt de durere, atât pentru copilul sau tânărul cu care au mers la recuperare, cât și pentru cei pe care îi lăsau acasă: soț, copii, părinți.
De-a lungul timpului, Esperando a dezvoltat servicii integrate care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora, acoperind o gamă cât mai largă de terapii.
Asociația Esperando a adus multă bucurie și noi speranțe în rândul a sute de familii, care i-au trecut și îi trec pragul pentru kinetoterapie, fizioterapie, masaj, reflexoterapie, terapie ocupațională, deprinderi de viață independentă, activități de club sau petrecere a timpului liber, activități în comunitate.
Și pentru că deschiderea acestui centru a fost și este un motiv de bucurie, copiii, tinerii și personalul Centrului Esperando au sărbătorit cu voie bună, muzică, tort.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.