De obicei, atunci când pădurea de toamnă începe să ia toate culorile posibile, ne prindea pe traseul Cavnic-Băiuț, impresionant la rându-i, în acest moment. Covor de frunze moarte, gros de o palmă, pe care îl sufli din calea mașinii… ceva de vis. La fel e Gutâiul la acest moment, dar am căutat un loc de belvedere, de unde să avem vedere departe.
Dealul Ștefăniței este cel care desparte județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, la Săcel spre Romuli, în plin parc național al Munților Rodnei. Un drum național șerpuit, chiar dacă nu foarte bun, te duce ori dinspre Moisei, ori de pe Valea Izei, pe la Săcel, spre Bistrița și spre restul Transilvaniei. Case mărunte, de lemn, la drum, sunt înlocuite încet de vilele în roșu ce cresc în fundal, semn că și cei de aici au luat drumul străinătății, demult. Dar totuși vezi parcele lucrate, se culeg cartofii.
Pe dealuri sunt și turme de oi. Cei din Săcel n-au renunțat total la animale și la cultivarea terenurilor, ca alții de pe Valea Izei.
Urcăm și ajungem în vârf, unde ai un straniu amestec de kitsch cu măreție a naturii. Privești roată-roată și vezi spre sud case aparținând comunei Romuli.
La drumul național se lucrează, se văd drumari cu utilaje și semnalizând cu nelipsitele palete. Spre vest ai dealuri line, cu o incredibilă paletă de culori, dar care au în fundal Munții Țibleș, de pe limita Bistriței cu Țara Lăpușului.
Din anumite locuri poți vedea Țibleșul cu vârfurile, poate și Hudinul. Spre est ai vârfuri din Munții Rodnei, în prim plan ai Muncelul Râios, apoi vârful Bătrâna și Măgura, cu Pietrosul în fundal și Buhăiescu Mare. Trebuie doar să alegi, din vârful de deal al Ștefăniței, în ce direcție o iei la pas ca să vezi ori una, ori alta. Iar dacă întorci capul de unde ai venit, dinspre nord, ai la picioare Săcelul, apoi dealurile din depresiunea Maramureșului, cu dealurile Arșiței, Izișoara, a Moiseiului, Vârful Muncelului, Gruiul Plaiului. Tot ce vezi e roșu, galben, verde pe unde e pădure de brad.
Apoi, căpițe, case, căbănuțe. Tot ce vezi în jur e superb, mai puțin locul în care ești. Motelul rustic e frumos, ni se sugerează c-ar fi același proprietar cu cel al Hanului Pintea refăcut din Pasul Gutâi. La fel și poarta maramureșeană de peste drum. În rest, e o eternă luptă între vechi și nou, rustic și modern, deloc benefică locului. Panouri fotovoltaice pe baracă, semne și troițe prăpădite, acea frescă și Masă a lui Pintea ce stau mai degrabă martore fiefului PSD din zonă, dar cea mai deranjantă e diferența dintre intrările de județ. Semnul comunei Romuli e frumușel, cel de intrare în Maramureș, cu fusul de beton și o tablă batjocorită și plină de abțibilduri, sunt triste, nefericite.
Pasul Șetref și Dealul Ștefăniței sunt acum superbe, la ceas de toamnă, mai cu seamă dacă „te uiți pe sus” și departe în zare. Dacă stai la o cafea pe terasă, dacă privești culorile. De văzut o dată în viață, obligatoriu, mai ales acum!
