“1 Decembrie ne unește”

0
63

Casa Corpului Didactic Maramureș a marcat Ziua Națională a României printr-un amplu eveniment cultural denumit semnificativ „1 Decembrie ne unește”. Alături de CCD, s-au aflat, în cadrul acestui proiect, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, Grădinițele Nr. 4, 10 și 27 din Baia Mare, precum și Grădinița Târgu Lăpuș.
Elevii instituțiilor de în­vățământ partenere, coordonați de dascălii lor, au prezentat un emoționant program muzical-artistic și au realizat lucrări plastice care au fost expuse în spațiile Bibliotecii Județene, gazdă generoasă de fiecare dată.
“1 Decembrie ne-a unit în urmă cu 104 ani și ne reunește acum, pentru că istoria ne-a învățat că numai împreună putem construi prezentul și viitorul nostru și al copiilor noștri. Am credința fermă că stă în puterea noastră să le lăsăm fiilor noștri și fiicelor noastre o moștenire de care să fim mândri, iar ei recunoscători. Ne dorim, la ceas aniversar, o țară nu ca afară, ci ca în lăuntrul sufletelor noastre, o țară în care fiecare să-și poată face un rost, să-și îm­plinească menirea și să pună umărul la binele comun, al tuturor. Aducem prinos de recunoștință eroilor neamului fără de care Marea Unire nu s-ar fi putut înfăptui. Ne alăturăm și noi vocilor care urează La mulți ani României și românilor de pretutindeni! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, a punctat prof. Florin-Mihai Simion, directorul CCD Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.