Autoritatea locală din Rona de Jos a început o lucrare imperios necesară pentru branșarea la electricitate a mai multor stații de pompare și a stației de epurare. Astfel, primăria a demarat proiectul de extindere a rețelei electrice până în zona obiectivelor.
“Investițiile în infrastructura edilitară au continuat și anul acesta. În ultimii doi ani au fost finalizate lucrările de extindere a rețelei de canalizare pe strada Lilea, pe strada care face legătura dintre strada Josani și strada Fosta Cale Ferată și au fost montate cele trei stații de pompare de pe strada Lilea și strada Fosta Cale Ferată. Anul acesta au fost demarate lucrările pentru branșarea la rețeaua electrică a celor 4 stații de pompare și a stației de epurare. În această perioadă se lucrează la extinderea și modernizarea rețelei electrice pe strada Fosta Cale Ferată, pe o lungime de peste 1 km, lucrări necesare pentru punerea în funcțiune a stației de epurare și implicit a rețelei de canalizare. La începutul lunii august, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, au fost alocate peste 12 milioane de lei pentru proiectul: Extinderea rețelei de canalizare menajeră în Comuna Rona de Jos. Prin acest proiect se va realiza rețeaua de canalizare pe străzile care nu au fost incluse în proiectul inițial”, a spus Ion Herbil, primarul comunei Rona de Jos.




























