Există un sentiment al cuvintelor. O vorbă spusă, chiar repetată, poate declanșa o suită de sentimente. Așa suntem înscriși în cântecul care nu se cântă. Puțini sunt scriitorii care reușesc să-și depășească epoca. Unul dintre ei este Nichita Stănescu. În zilele acestea, pe 13 decembrie, s-au împlinit 39 de ani de la moartea sa. Pe care am trăit-o profund și nevindecat până astăzi. Mai ales că vestea am primit-o în Marmația, orașul care îi păstrează o memorie îndelungă. M-am vindecat un pic de rana morții lui, într-o zi când s-a pornit ninsoarea, iar la Reprezentanța Maramureș – Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România au venit întru cinstirea poeziei Poetului eleve de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, membre ale Cenaclului cultural „Voci eminesciene”, o grupare lirică extrem de activă, cu mare grijă pentru lustruirea cuvântului și căutarea ideilor lirice.
Că este și așa ceva. Le-au fost alături, ca întotdeauna la asemenea întâlniri, profesoarele Monica D. Cândea și Alina Andreicuț. Invitați de cinste intelectuală, poetul Gheorghe Mihai Bârlea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și jurnalista Dana Buzura-Gagniuc, manager al revistei de cultură Nord Literar. Eu, gazdă bună. Pe perete, portretul Poetului. Se așează liniștea în sală. Deodată, se aude vocea Poetului, dintr-o înregistrare făcută atunci de prietenul Constantin Crișan. „Ea era frumoasă ca umbra unei idei”, se rostește Nichita. Apoi,„Dintr-un bolovan coboară/ Pasul tău de domnișoară/ Dintr-o înserare-n seară/ Pasul tău de domnișoară…”
Eu eram izbit de aripi mari, din vremuri codri seculari. O, ce singurătate, să nu înțelegi înțelesul, atunci când este înțeles! Nichita își termină recitalul stârnit de mine. Domnul Bârlea face apel la memorie, relatând episoade ale prezenței poetului în Maramureș. Apoi scoate din taina sufletului liric poemul consacrat, dedicat lui Nichita. Fac legătura cu tinerele din sală. Le amintesc un poem al lui Nichita, dedicat generației tinere din vremea lui. Noi nu vrem să fim geniali, noi vrem să fim trimbulinzi între nori, din sus în jos lungiți sau scurtați în oglinzi. Sunt întrebat ce înseamnă trimbulinzi? Că nu figurează în dicționare. Face parte din cuvintele inventate de Nichita. Un fel de necuvânt. Eu i-am găsit un înțeles.
Trimbulinzii sunt chiar ei, tinerii, cei care privesc, aleargă, visează, cântă, provoacă. Ei visează când nu știu că dorm. Au ochii scânteietori și buze pregătite pentru a săruta cuvintele. Și a venit vremea stării esențiale. Omagiul tinerelor de la Cenaclul Voci eminesciene adus Poetului. Au recitat din poezia lui Nichita, punând în oglinda sufletului versuri din creația proprie. Rând pe rând, proprietarele cuvintelor alese și-au deschis sufletul zugrăvit de emoția realității lor. Așa Nicole Bărbuș a prins verbul în timp ce el zbura prin fața stelei ocrotitoare. Andra Cionca a decupat din amfora sentimentului tocmai mărgăritarul necesar lucirii. Camelia Nistor, președinta Cenaclului, a citit un poem întru spiritul aventurii gândirii lui Nichita. Andreea Tarcea a descoperit tâlcul care vibrează în rostire, iar Amalia Dumuță a înțeles care este răsfățul exprimării tandre și cuceritoare.
Profesoara Monica D. Cândea s-a regăsit în Nichita ca într-o stea fixă a marilor emoții, stârnite de chiar de necuvinte. Ca o fericită împlinire a întâlnirii, a fost muzica profesoarei Alina Andreicuț, venită din livezile lui Pan, în acordurile chitarei, care sporeau viața cuvintelor. Cuvintele lui Nichita care s-au întrupat dintr-un fulg de zăpadă, o floare, un spic de grâu și o frunză. Alină-ne dor, Alina! Dați-mi voie să fiu înstelat în suflet! Că o idee a mea mai veche suna cam așa: poezia lui Nichita nu este pentru generația mea, ci a celor viitoare! Și cred că am avut dreptate.
Camelia, Nicole, Andra, Andreea, Amalia au preluat firesc spiritul trimbulind al marelui poet. Și distinsele profesoare, toate, care contribuie la răsfățul liric al elevilor, pe care-i îndrumă pe cărări ispititoare, dar curate. Domnul Bârlea a zidit umbra ocrotitoare a Poetului într-o peșteră cu pictografii, iar Dana Buzura le-a spus cuvinte de ținut minte. Că fără roată nimic nu este cerc. Mulțumesc Colegiului care poartă numele lui Eminescu. Că și Nichita este o rezervă națională de conștiință, pentru cei care vin în această țară numită Limba Română.
A fost un colind de neuitat. Că ea era frumoasă ca umbra unui gând, între ape numai ea era pământ!
