Învățământul teologic din Eparhia Maramureșului și Sătmarului și-a cinstit ocrotitorii

0
43

Luni, 30 ianuarie 2023, când se face prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii Învățământului Teologic din întreaga lume, Preasfinșitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în fruntea unui sobor alcătuit din cadre didactice universitare și de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a rostit cuvânt de învățătură și a acordat distincții ale Eparhiei profesorilor din învățământul teologic și conducătorilor învățământului din județ.

„Ziua de 30 ianuarie este închinată Sfinților Mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur, trei stâlpi și luminători, fiind mari Sfinți Părinți ai Bisericii, care au trăit în veacul numit de aur, pentru felul în care au apărat sfânta și dreapta credință prin inspirație divină și prin mărturisire fermă a dreptei credințe, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Acești mari Sfinți Părinți dascăli și luminați au fost adoptați ca Sfinți Protectori ai școlilor teologice la Congresul din Atena în 1936. De atunci, școlile teologice, atât preuniversitare, cât și universitare, îi au drept protectori. În fiecare an, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, săvârșim în chip solemn Sfânta Liturghie drept mulțumire adusă lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru cei pe care i-a ales și i-a chemat să urmeze calea pregătirii teologice.

Avem două școli teologice preuniversitare, Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare și Liceul Teologic „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, unde se pregătesc peste 1.000 de elevi, și avem Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Universitar Nord, coordonat de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pentru că intră în sfera de atribuții a Arhiereului Vicar școlile teologice, unde avem 100 de studenți la Teologie Pastorală și 40 de masteranzi. Ne-am întâlnit astăzi în sobor minunat să aducem slavă lui Dumnezeu în chip solemn cei doi Ierarhi, slujim de obicei împreună la această sărbătoare în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”, care este adevărata Academie Teologică, catedralele episcopale sunt școli de teologie, atât în ce privește slujirea liturgică, cât și predica sau oratoria și atmosfera care se creează într-o catedrală eparhială. Și în acest fel, împreună cu elevii și cu studenții am mulțumit astăzi Bunului Dumnezeu, pentru că avem, iată, vocații creștine, pentru că avem familii normale și profund creștine, care își doresc să aibă un slujitor al lui Dumnezeu și pentru aceasta suntem binecuvântați de Dumnezeu. Noi, Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, și slujitorii Sfintelor Altare provenim din medii și din familii creștine, ceea ce însemnează că poporul român nu și-a pierdut nici sfânta și dreapta credință, nici sănătatea sufletească. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, așa cum a spus Sfântul nostru Părinte Ioan Gură de Aur.”

„În lumina sfintelor atribuțiuni pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe ni le-a conferit și în sfântă și deplină supunere Întâistătătorului Episcopiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, îndeplinim și ascultarea de coordonator al Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare și, totodată, coordonator al Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare și al Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare. În această lumină, în zi de aleasă cinstire, am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor, în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, cu părinții profesori de la Departamentul nostru de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” și de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, aducând prinos de cinstire Sfinților mari dascăli ai lumii și Ierarhi, care, prin contribuția lor esențială la dezvoltarea Teologiei noastre, rămân modele de urmat pentru fiecare profesor și dascăl de Teologie, precum și pentru cei care se pregătesc să devină slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

„Avem astăzi hramul școlilor teologice. Cuvântul hram vine din limba slavonă și înseamnă casă. Sfinții Trei Ierarhi ne-a adunat astăzi într-o casă aleasă, în sfânta biserică, locul în care cerul se întâlnește cu pământul, a spus Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Iată, Sfinții Trei Ierarhi au adunat cele trei școli teologice din Episcopia Maramureșului și Sătmarului în sânul Sfintei Treimi, în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”. Ziua îmbrăcată în lumină și mare bucurie a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, înconjurat de un sobor de preoți alcătuit din părinți profesori și ostenitori ai Catedralei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Angelli” al Seminarului Teologic, dirijor părintele inspector Andrei Baboșan, și Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Covaciu. Salutăm prezența în mijlocul teologilor și al credincioșilor la Sfânta Liturghie a conducerii Inspectoratului Școlar al județului Maramureș, reprezentat de Prof. Mihai Pop, inspector școlar general, și inspector general adjunct Ioan Munteanu. De asemenera, și conducerea Facultății de Litere a fost prezentă prin dl decan Conf. Univ. Dr. Mircea Farcaș. Pentru toate dăm slavă lui Dumnezeu și îi rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi să ne ocrotească și să ne călăuzească.”

Sfânta Liturghie Arhierească

           Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Protos. Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, prodecan al Facultății de Litere al Centrului Universitar Nord Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Prof.  Florin Hoban, inspector școlar pentru Religie, Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, Pr. Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop, Pr. Asist. Univ. Dr. Marius Sabou, Pr. Drd. Claudiu Ciascai,  duhovnicul Seminarului Teologic băimărean, Pr. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Pr. Bogdan Stoica, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid, Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Trime”, Arhid. Gherasim Nap, șeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiș, inspector eparhial social, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Vlad Nechita, Ipod. Vasile Pop.

Un vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin despre viața celor Trei Ierarhi, care ne-au lăsat multe pilde de viețuire  creștină adevărată.

Distincții

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a acordat câteva distincții pentru cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, astfel: Lect. Univ. Dr. Valerian Marian, secretarul Departamentului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar Nord, și Lect. Univ. Dr. Eusebiu Borca, de la același Departament, au fost distinși cu Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”; Profesorii Bogdan Roatiș și Rozalia Faur de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” au fost distinși tot cu Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”, pentru activitatea de la catedră; profesorii Marian Pop și Mariana Pop au fost distinși cu aceeși distincție, Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”.

Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt” a fost oferită Departamentului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, precum și Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.