Horia Bădescu la Nord Literar

0
161

A apărut numărul pe luna februarie al revistei de cultură NORD LITERAR, publicație susținută de Consiliul Județean Maramureș și girată de Uniunea Scriitorilor din România. Capul de afiș al acestei ediții este poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul și diplomatul Horia Bădescu, fiind cinstit de revista noastră la împlinirea vârstei de 80 de ani. Face parte dintre intelectualii români care au polenizat Maramureșul cu spiritul lui generos și profund. Criticul literar Irina Petraș socotind că scrisul său e o continuă, stăruitoare pledoarie în favoarea Poeziei, sperând o reabilitare a sa în Cetatea mileniului trei. Eu am descifrat în opera sa rafinamentul și confesiunea, fiind scriitorul, omul de care lumea are atâta nevoie. Reperele critice fac un portret național și european al scriitorului. Pagina de poezie din revistă vine să argumenteze statura lui lirică.
Poemul lunii este semnat de poetul Gheorghe Mihai Bârlea, născut în februarie, când sfiosul lui suflet nu încetează să viseze. Criticul literar Dan Grădinaru analizează recentul volum „Capcanele”, al poetului Vasile Igna, considerându-l cel mai substanțial urmaș al lui Lucian Blaga. Colega noastră, criticul literar Delia Muntean, face o radiografie la volumul „Luare aminte”, semnat de scriitorul Liviu Ioan Stoiciu, „cartea interioară, o aventură existențială aparte”. Criticul literar Daniela Sitar-Tăut ne provoacă să ne aducem aminte de „Vaporul misterios” al lui Jules Verne, sugerând reinventarea în România a acestui autor, care demult, mai ales în culturile anglo-saxone, este socotit scriitor de primă mână. Neobosit și iscoditor, criticul literar Ovidiu Pecican ne prezintă funambulii utopici ai istoriografiei: B.P. Hasdeu, V.A. Urechia și Nicolae Densușianu.
Poetul sârbo-valah Adam Puslojic, frate de cuvânt cu Nichita Stănescu și cu poezia română, s-a stins din viață în ultima zi a anului trecut. Mi-a dăruit un incitant interviu, pe care, în semn de prețuire, revista noastră l-a publicat în acest număr. Adam va rămâne pilda unei energii seducătoare, temperament de gladiator cu suflet de înger. Mi-a făcut o mărturisire în premieră: „Ca poet român, m-am născut în Maramureș!” La rubrica eveniment, jurnalista Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei, comentează lansarea în Baia Mare a romanului „Marea carte a uitării”, al scriitorului Gabriel Chifu. Prezentarea volumului a avut loc în atelierul artistului plastic Mircea Bochiș, autorul prezentării artistice a revistei. De altfel ilustrația numărului este cu imagini de la acest eveniment, în care revista „Nord Literar” a găzduit dialogul invitaților din București, Cluj-Napoca și Bistrița: criticii literari: Dan Cristea, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Olimpiu Nușfelean. Un eveniment de rezonanță națională ce intră în suita de manifestări care prefațează împlinirea a 20 de ani de la întemeierea revistei de cultură „Nord Literar”.
Profesoara Monica D. Cândea analizează volumul de interviuri semnate de Camil Petrescu, o recuperare necesară, fiind un autentic prilej de revelație a forței copleșitoare a creației marelui scriitor. Volumul „Orașul cu poeți”, alcătuit de poetul Echim Vancea, este comentat în cheie ironic-literară de scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Este vorba despre 12 apostoli ai poeziei sighetene, păziți cu inspirație de celebrul parodist Lucian Perța. La Festivalul de Literatură de la Cicârlău, decembrie 2022, Premiul revistei de cultură „Nord Literar” i-a revenit poetei Mihaela Ungureanu, acum în insula Creta. Dovada aprecierii s-a convertit într-o pagină de poeme. Am publicat și Marele Premiu al Festivalului de la Cicârlău, pentru proză, purtând amprenta epică a Cătălinei Steriu. Poetul Ion Cristofor scrie despre un volum de versuri al Marilenei B. Matei, o sensibilitate sceptic-ironică, rezidentă în Spania. Ion Roșioru face o prezentare a noului volum de versuri al poetei Mioara Baciu, o poezie care se apropie de rugăciune, uneori confundându-se cu ea.
Din albastrul memoriei, criticul literar Daniel Mariș ne prezintă volumul poetului Nuțu Bota, iar Mihaela Meravei ne aduce în atenție lirica reflexivă a poetei Camelia Buzatu. Criticul literar Terezia Filip analizează plachetele de texte narative semnate de Maria Berciu. Mai sunt publicate poeme semnate de: Alexandra Andreea Făt, Magdalena Hărăbor și Marin Slujeru. Neînduratul Lucian Perța s-a apropiat parodic de universul liric al lui Horia Bădescu. Maramureșeanca din Desești, Lucia Ileana Pop, trăitoare în Italia, traduce din poeta Luciana Argentino, iar Elena Liliana Popescu ne oferă o poezie proprie, în mai multe traduceri.
Acesta este numărul pe luna februarie, care poate fi găsit în unele puncte de difuzare a presei din Baia Mare. Așteptăm și alte solicitări. Să vină primăvara!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.