Liderul s-a distrat cu formația maramureșeană

0
129

FC Bihor Oradea – CSM Sighetu Marmației 4-0 (2-0)

FC Bihor Oradea profită de perioada excelentă pe care o traversează și CSM Sighetu Marmației a simțit-o pe propria piele. Liderul din Seria 10 a câștigat duelul de pe Stadionul ”Iuliu Bodola” cu scorul de 4-0 (2-0) după o prestație convingătoare.
Maramureșenii au început însă mai bine confruntarea din penultima etapă a sezonului regulat și liderul s-a simțit amenințat în minutul 5, la voleul expediat de Dat și scurs pe lângă. Liderul însă nu a iertat formația antrenată de Adrian Iencsi la prima oportunitate și în minutul 13 Tiberiu Serediuc a deschis scorul din penalty. Bihorenii și-au dublat avantajul cu cinci minute îna­inte de pauză, Marius Hosu marcând în poarta adversă după o acțiune personală. La reluare, în minutul 50, Andrei Gal a majorat diferența cu o lovitură de cap, iar Tiberiu Serediuc a închis tabela în minutul 80 cu un șut de la 14 m.
• CSM Sighetu Marmației: Cebotari – Catrina (72, Pătrăș­can), R. Gherman, D. Dunca, G. Ardelean (72, Caba), A. Deivid (57, Jamal Amrichate), E. Dat, C. Tutuța, R. Novoszelenszki, I. Pop (72, Bumbar), S. Serediuc (79, D. Gherman). Antrenori: Adrian Ien­csi și Răzvan Lupu.

Rezultate etapa 17: Gloria Bistrița-Năsăud – Lotus Băile Felix 1-0; FC Bihor Oradea – CSM Sighetu Marmației 4-0; CSM Satu Mare – SCM Zalău 5-0; CFR Cluj-Napoca II – CSM Victoria Carei 2-1; Sportul Șimleu Silvaniei – Minerul Ocna Dej 1-1.

Ultima etapă a sezonului regulat (sâmbătă, 25 martie, ora 15): CSM Sighetu Marmației – Sportul Șimleu Silvaniei; Minerul Ocna Dej – CFR Cluj-Napoca II; CSM Victoria Carei – Gloria Bistrița-Năsăud; Lotus Băile Felix – CSM Satu Mare; SCM Zalău – FC Bihor Oradea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.