Decorațiunile de Paște confecționate în Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități sunt gata. Momentan sunt ordonate pe rafturile de la ASSOC, iar mâine, 7 aprilie, și sâmbătă, 8 aprilie, pot fi găsite la Târgul meșterilor populari europeni, organizat în Piața Revoluției Baia Mare.
Evenimentul are loc în parteneriat cu Primăria Baia Mare, cu participarea Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Maramureș și ai Asociației ArtizanaMM.
Centrul de Zi ASSOC, cu susținerea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, va avea un stand propriu în cadrul târgului, iar cei prezenți vor putea alege dintre obiectele confecționate de tinerii cu dizabilități. Aceștia s-au străduit să facă decorațiuni cât mai colorate pentru sărbătorile de Paște.
































