”Militarii” s-au răzbunat la ultima fază

0
107

CSM Știința Baia Mare – Steaua București 14-20 (14-10)
Steaua București și-a luat revanșa pierderii campionatului precedent și a învins campioana în etapa secundă a noii stagiuni. CSM Știința Baia Mare a trebuit să se recunoască învinsă la ultima fază a partidei în primul meci oficial din 2023, scor 14-20 (14-10), după ce a controlat ostilitățile în cea mai mare parte, însă o neatenție i-a privat pe ”zimbri” de primele puncte ale noii ediții de campionat.
Campioana și-a impus punctul de vedere încă de la primul fluier, astfel că la jumătatea reprizei tabela consemna 11-0. Greșelile din finalul primului mitan, probabil și relaxarea, au dat posibilitatea Stelei să revină și să intre la cabine cu un handicap de numai patru puncte. Redus la numai unul imediat după reluarea părții secunde. De aici încolo a urmat o confruntare echilibrată, dar cu o insistență a echipei gazdă, și cu finalista din sezonul trecut stăvilind atacurile consistente ale trupei lui Eugen Apjok. Desprinderea așteptată, care să aducă liniștea în tabăra băimăreană, nu s-a concretizat, ba, mai mult, Steaua a dat lovitura de grație la ultima fază a jocului, după o repunere rapidă și o cursă solitară, care a prins campioana nepregătită pe faza defensivă.
Cele mai importante momente ale jocului: Min. 3 – Paul Popoaia transformă o lovitură de pedeapsă: 3-0; Min. 18 – Paul Popoaia transformă o lovitură de pedeapsă: 6-0; Min. 19 – Mihai Lămboiu interceptează balonul în propria jumătate, face o cursă de 40 m și culcă balonul în terenul de țintă advers: 11-0; Min. 20: Paul Popoaia ratează transformarea; Min. 32: cartonaș galben Sione Fakaosilea; Min. 33: Vlăduț Popa transformă o lovitură de pedeapsă: 11-3; Min. 36: Paul Popoaia transformă o lovitură de pedeapsă: 14-3; Min. 40: Steaua reușește primul eseu, izbutit de Monson Vaovasa: 14-8; Min. 40: Vlăduț Popa transformă: 14-10; Min. 44: Vlăduț Popa transformă o lovitură de pedeapsă: 14-13; Min. 49: cartonaș galben Monson Vaovasa; Min. 80: eseu realizat de Steaua în ultimul minut, autor Jone Marawa, declarat și omul partidei: 14-18; Min. 80: Vlăduț Popa transformă: 14-20.
• CSM Știința Baia Mare: Scott, Papidze, Dugladze, Dardzulidze, Iancu, Roșu, Immelman (C), Bitsadze, Țiglă, McGregor, Sikuea, Fakaosilea, Tomane, Lămboiu, Popoaia. Rezerve: Irimescu, Dico, Ailincăi, Grădinaru, M. Mureșan, Bocăneț, Kalmakhelidze, Dănilă. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.
• Steaua București: Hinckley Vaovasa, Neagu, Marawa, Monson Vaovasa, Iliuță, V. Popa, Surugiu, Savin, Butnariu, Abashidze, Strătilă, Arabuli, Boboc, Ser, Twedlee. Rezerve: Bărdașu, Masuku, Bălan, Pîrvu, Toader, Nedelcu, Tangimana, Lama. Antrenori: Ștefan Acsinte și Viorel Lucaci.
• Arbitri: Robert Andrei Diaconescu – Cristian Șerban, Dragoș Preda. Arbitru nr. 4: Florin Ferezan. Observator/comisar citire: Nicolae Frîncu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.