Unul din ultimele drumuri de piatră de pe Culmea Prelucilor urmează să fie asfaltat anul acesta. Comuna Coaș, ne spune primarul Călin Achim, va intra în finanțare Saligny pentru 8 kilometri de asfaltare. “De la capătul văii Slav, după ultima casă de vacanță, am ajunge până la limita cu Șomcuta, dincolo de satul Întrerâuri. Iar porțiunea rămasă, spune vecinul primar din Șomcuta, o vor asfalta și ei, pe loc”. Proiectul e în faza documentațiilor, dar cu finanțarea câștigată. Practic, pe Culmea Prelucilor rămân capete de drumuri în Aspra (programate și bugetate și ele!), drumul de Dealul Corbului și celebrul drum al SAPARD-ului, și el cu planuri făcute.





























