Noile autobuze hibrid, folosite intens de băisprieni

0
58

Ruta nr.8 ce circulă pe traseul Baia Sprie – Baia Mare şi retur se operează, din vara anului trecut, cu autobuze moderne, puţin poluante. Feedback-ul pozitiv al cetăţenilor care fac zilnic naveta cu noile mijloace de transport nu a întârziat să apară.
„Mulţi dintre voi, băisprieni, care faceţi naveta zilnic sau folosiţi cu precădere transportul în comun mi-aţi transmis mesaje de apreciere în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie odată cu achiziţia celor 9 autobuze moderne care deservesc acum ruta nr. 8 «Baia Sprie – Baia Mare». Sunt toate funcţionale, ne mândrim cu ele şi le recunoaştem din depărtare că-s ale noastre. Mă bu­cur nespus de mult pentru fiecare pas făcut către o viaţă confortabilă şi civilizată. Indiferent de domeniu, trebuie să ne dorim mai mult şi să fim mai performanţi”, a spus Sebastian Alin Bîrda, edilul din Baia Sprie. Reamintim faptul că Primăria Baia Sprie a reuşit, vara trecută, achiziţionarea a 9 autobuze hibrid, moderne, care deservesc cu prioritate linia nr. 8. Autobuzele au fost cumpărate prin fonduri europene nerambursabile, pentru ele plătindu-se peste 10 milioane lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.