CS Minaur Baia Mare își conturează încet-încet lotul pentru stagiunea viitoare și strategia e pentru continuitate. Astfel, vicecampioana anunță că a prelungit raporturile contractuale pentru încă trei sezoane cu Stefan Vujic, unii dintre jucătorii esențiali din angrenajul coordonat de Alexandru Sabou.
”Stefan Vujic s-a născut pe 6 iulie 1991, la Rijeka (Croația, în fosta Iugoslavie). Are 1,92 și 90 kg. A jucat în cariera sa pentru RK Porec (până în 2013), HBC Nantes (2013-2014), Istres (2014-2015), RK Zagreb (2015-2017), Steaua București (2017-2019) și Dinamo București (din 2019 până în 2021), iar din vara lui 2021 joacă pentru Minaur.
A evoluat pentru echipa națională a Serbiei, având 33 de selecții și 60 de goluri marcate, dar până în 2017 Stefan jucase pentru echipa națională a Croației. Are și o mulțime de meciuri în cupele europene, pentru majoritatea echipelor la care a evoluat. Sezonul trecut, Stefan a ajutat Minaur să termine pe locul 2 în Liga Zimbrilor, să ajungă în Final Four-ul Cupei României, precum și în finala EHF European Cup.
În primul său sezon la Minaur, Stefan a evoluat în 34 de meciuri, reușind să înscrie 112 goluri (20/72 în Liga Zimbrilor, 10/27 în European Cup și 4/13 în Cupa României). În actualul sezon, când Minaur mai are de jucat patru partide, Stefan are 22 de meciuri jucate și 55 de goluri (19/46 în campionat, 2/6 în EHF European League și 1/3 în Cupă)”, scriu cei de la csminaur.ro.
































