Buleasa orașului Săliștea • Nume straniu, locație interesantă, pe cărările partizanului Pașca!

Orașul Săliștea de Sus duce o luptă continuă pentru dezvoltare, ca și cum vrea să confirme că nominalizarea ca oraș n-a fost o greșeală. Dacă la început zâmbeai la titulatura orașelor Săliștea și Dragomirești, acum orașe cu ștaif gen Ulmeni sau Seini ar putea merge să ia o lecție. Investiții peste investiții, și chiar dacă vezi în continuare carul cu fân pe strada Buleasa, e clar că oamenii trebuie luați în serios! Mai mult, cu un pic de hotărâre, Săliștea, la fel ca Putin, se învecinează… cu cine vrea ea! Vedem în cele ce urmează.
Un anume cartier al orașului, odinioară o vale de trecere spre… munte sau spre șes, a beneficiat recent de investiții. Buleasa, cu nume straniu, aproape ca un jargon, are finalizată o regularizare a pârâului, cu apărări de mal, impresionante. Cu cascade, maluri de beton. E drept, în urma lucrărilor, urmează o repopulare cu pește. Dar ce este Buleasa?
Ne conduce viceprimarul orașului, Gheorghe Vlad.

“Are 11 kilometri lungime, din drumul județean 186. În urma eternelor probleme cu inundațiile, am obținut finanțare pentru regularizare, pe 2,5 kilometri, în zona locuită. În continuare, e un drum fores­tier ce dă tot spre pădurile noastre, de 5,5 kilometri, și acolo sunt regularizări pe râu și drumul e bun. Hai să mergem, nu trebuie 4×4. Interesant, tocmai am vorbit cu primarul, e în București, vine cu finanțare Saligny pentru asfaltări, inclusiv pe Buleasa în sus, 5 kilometri cred. Avem aproximativ 1500 de locuitori acolo” – ne spune viceprimarul.
Şi plecăm. De la stradă asfaltată, cu biserici, cu case vechi și noi, cu superba școală de lemn în conservare, ajungem la lucrările de regularizare, drumul e atât de larg încât încape și o pistă de biciclete pe lângă apă, despre care deja se discută cu proiectanții. Ieșim din zona de case, intrăm pe un fel de drum forestier bun, cu locuințe temporare de vară, fânețe. Apoi, o micuță mănăstire. După ea, case de vacanță și viitoare pensiuni. Întâlnim și căprioare, liniștite, obișnuite clar cu civilizația. Dar surpriza cea mare e drumul în sine, finalitatea sa. Săliștea nu e la prima aventură de gen.

“După ce ieșim de pe valea asta vă duc și dincolo. Spre dealurile dintre văile Izei și a Vișeului, noi avem două drumuri de legătură. Unul cu orașul Vișeu, pe Valea Botoaia, spre Vișeul de Mijloc. Deocamdată e doar pietruit. Celălalt drum e spre comuna Vișeu de Jos, pe Valea Drăguiesii, paralel cu calea ferată Salva-Vișeu, pe acolo trece spre Vișeu-Moisei-Borșa și magistrala de gaz! Și pe acolo avem drum. Dar aici unde suntem, e altă poveste. De mergem mai departe, pe Buleasa, putem ieși spre Dealul Ștefăniței din județul vecin Bistrița-Năsăud, undeva în zona hanului Țentea din vârf. Suntem acum la intersecția dintre Buleasa și Valea Runcului. Pe Valea Runcului se merge până în vârf și dincolo de deal se poate trece spre Baicu. De acolo, se poate merge spre munte, spre Țibleș, cam 15 kilometri, sau la stânga de o luăm, spre zona de deal, spre Bistrița” – ne spune viceprimarul.
De asemenea, în cadrul unei colaborări a localităților din jurul munților Rodnei, se pregătește o asociație a UAT-urilor din Maramureș și Bistrița, având implicată și administrația Parcului Pietrosului Rodnei. Unul dintre proiecte, care îi interesează direct pe sălișteni, este refacerea unui drum istoric al partizanului Gheorghe Paşca, drum ce poate deveni turistic. Odinioară, sătenii ce aveau de coborât cu care sau sănii cu fân ocoleau și alegeau să coboare pe Valea Baicu, din cauza drumului prost. Acum, în scurt timp, vor avea nu drum bun pe Buleasa, ci unul asfaltat! Nu până la ieșirea spre Bistrița, dar oricum!
Interesant, în paralel, la Dragomirești se duc lupte similare, dar ceva mai complexe. Cartierul Baicu, cel cu aproximativ 300 de case, se află pe un drum forestier, pe care autoritatea locală îl cere de vreo 6 ani, cu valuri valuri de acte. Aparent situația se apropie de un deznodământ. După care autoritățile din Dragomirești au de gând să caute finanțări pentru modernizarea drumului. Și acolo, în amonte, dincolo de case, e o altfel de civilizație. Stâne, ferme de vaci, o pensiune este deja, alta se naște, mai excentrică. Inclusiv o microhidrocentrală, ce strică oarecum ideea de sălbăticie. Dar dacă urci în dreapta, pe Căliman, pe un drum forestier recent modernizat, ajungi sub vârful Arcer din munții Țibleșului. Ești cumva pe limita cu Groșii Țibleșului. Dacă o iei înainte, printre poieni, pe lângă fir de apă cu arini, ieși spre drumul nostru din Buleasa vecinilor din Săliștea de Sus.

Personaj de legendă

Pe aici se ascundea partizanul Gheorghe Pașca, îndelung căutat de trupele de Securitate în anii 50 ai secolului XX. Despre el a scris preotul Vasile Rus cartea “Gheorghe Pașca: Viața și Jertfa” (Ed. Născut Liber, Bistrița, 2016).
“Gheorghe Pașca s-a născut la 1901 în Săliștea de Sus, făcea parte dintr-o familie de dogari. A iubit muntele și vânătoarea. La o vânătoare regală, Gheorghe Pașca salvează un prinț care era atacat de un urs, împușcă fiara, drept recompensă primește o pușcă de vânătoare foarte scumpă, pe care mai târziu comuniștii au vrut să i-o confiște. În 1945 a dezarmat o grupare armată maghiară în retragere, luând armele și ascunzându-le. (… ) În 1947 comuniștii i-au cerut să predea armele. Pașca a refuzat, mai ales pușca scumpă a prințului. Arestat, anchetat și fugar de sub escortă, Gheorghe Pașca ia calea munților, devenind partizan. Se alătură grupului de partizani Ioan Popșa și lovește în colaboratorii comuniștilor: activiști, cooperatiști, brigadieri și funcționarii primăriilor. Dumitru, fratele lui Pașca, este ucis în 1950 într-o capcană a Securității din satul Șandra.
Partizanul Pașca se înfrățește cu Gheorghe Vlad al Împăratului, alt partizan. Gheorghe Pașca scapă de o încercuire a Securității a buncărului de la dealul Comarnice. Pașca, după ce aruncă câteva grenade, reușește să facă o breșă în încercuire și să fugă în pădure. Soția Ioana Vlad și fiul cad în mâinile securiștilor. Nu a căzut în cursa întinsă de preotul Bondane Ioan, din Telciu, care devenise informatorul Securității, și care l-a atras într-o cursă în care nu a căzut. (…) Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus se sinucid cu un glonț sub bărbie ca să nu cadă vii în mâinile comuniștilor. Cadavrele partizanilor sunt expuse în curtea Securității din Năsăud, apoi la toaleta publică pentru un pelerinaj ca să vadă lumea “bandiții”. Cadavrele partizanilor sunt aruncate într-o groapă fără cruce din “cimitirul țiganilor”. Arheologul clujean Gheorghe Petrov a încercat prin săpături sistematice să-i descopere mormântul” – scrie napocanews.ro.

Revenim la ale noastre. Ni se pare sau am avea acolo, cu acele locuri și povești superbe, niște locuri în care s-ar putea merge aproape ca-n pelerinaj? Să vedem locuri și să retrăim momente din istoria nescrisă a României?