Clădirea Palatului Administrativ din Baia Mare a ajuns în domeniul public al judeţului Maramureş, după ce a fost adoptată o Hotărâre de Guvern în acest sens.
Oficialii Consiliului Judeţean Maramureş susţin că e un pas important pentru că soluţionarea situaţiei juridice a clădirii va face posibilă accesarea fondurilor europene în vederea reabilitării integrale a imobilului. În Palatul Administrativ îşi desfăşoară activitatea 13 instituţii publice din judeţ.
Timp de 30 de ani nu au putut fi accesate fonduri europene în vederea reabilitării şi modernizării Palatului Administrativ, din cauză că nu era clarificată situaţia juridică. Conducerea CJ Maramureş afirmă că acum va putea fi derulat proiectul de reabilitare, estimat la valoarea de 23 de milioane de euro. Cererea de finanțare va fi depusă în luna iunie 2023, prin Programul Operațional Regional, preconizându-se că, din toamnă, vor începe lucrările de reabilitare, având în vedere că a fost demarată procedura de licitație publică pentru proiectare și execuție. Durata estimată de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor.





























