Echipele de juniori Under 17 și 20 ale CSȘ 2 Baia Mare au cucerit argintul, respectiv bronzul în faza finală a campionatelor naționale de juniori, meciuri care s-au desfășurat pe Stadionul Arcul de Triumf.
În cadrul categoriei Under 17, CSȘ 2 Baia Mare a obținut duminică titlul de vicecampioană națională, după ce în finala mare a cedat cu 15-43 (5-24) în detrimentul echipei CTDG ACSOV Pantelimon București. Medaliile de bronz au revenit celor de la CSM București, care au dispus în finală de CSȘ Tecuci cu scorul de 53-7.
• Lot CSȘ 2 Baia Mare: Alexandru Todică, Karoly Emilian Tîrsu Sereș, Ianis Albert, Ionuț Timiș, Petre Lupu, Luca Roșca-Zasmencu, Gabriel Mic, Cosmin Bretan, George Leucian, Andrei Țenț, Mugurel Băiceanu, Eusebiu Axinia, Patrick Maroșan, Daniel Cirț, Raul Pop, Laurențiu Biro, Raul Chindriș, Alexandru Dunca, Cristian Mociran, Rareș Petian, Andrei Petrean. Antrenori: Mircea Taloș, Răzvan Popovici.
La Under 20, CSȘ 2 Baia Mare a jucat finala mică cu CTDG ASCOV Pantelimon și pe care și-a însușit-o cu scorul de 19-16 (12-5). Medaliile de aur au intrat în posesia celor de la CSM Constanța, echipă care a trecut de CNAV Dinamo cu scorul de 32-20.
• Lot CSȘ 2 Baia Mare: Vasile Danci, Alexandru Șchiop, Ciprian Sălceanu, Mihai Nuszer, Michele Cozma, Gabriel Hantig, Ervin Kis, Andrei Schutz, Eduard Andreică, Andrei Bucșa, Richard Samu, Cosmin Chelariu, Cătălin Maghiar, Darius Mariș, Dragoș Paoletto, Petrică Nagy, Darius Lupșe, Darius Zeic, Alexandru Andrieș, Mihai Paul. Antrenor: Răzvan Popovici, Mircea Taloș.































