Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a semnat 66 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 726.148.460 lei.
Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de tratare a apei, amenajarea căilor de acces pietonal și a trotuarelor, precum și construirea sau refacerea unor poduri. Din Maramureş au primit fonduri două comune. Este vorba despre Rona De Sus, pentru proiectul „Modernizare rețea stradală”, suma alocată fiind 2.973.585 lei, dar şi despre Cicârlău, pentru proiectul de extindere rețea de alimentare cu apă în comună. Pentru acest proiect a fost alocată suma de 3.257.552 lei. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.307, în valoare totală de 14.690.976.658 lei.





























