Apar două drumuri judeţene noi în Maramureș!

0
497

Cu acordul deo­camdată tacit al autorităţilor judeţene, se anunţă apariţia a două drumuri judeţene noi. Ele sunt acum comunale…intercomunale dacă e să fim corecţi şi au fost făcute din ambiţia unor primari de a face drumuri de legătură în zone sensibile. Din păcate, autorităţile locale nu pot întreţine acele drumuri şi mai ales deszăpezirea vine cu costuri majore. Drept pentru care le-au oferit Consiliului Judeţean.

Unul din drumuri e cel de la Strâmtura spre Petrova, nu numai un superb traseu de legătură între văile Izei şi a Vişeului, ci şi un drum foarte circulat. “Da, l-am oferit judeţului, e trafic constant, circulă inclusiv maşini de marfă, mai puţin TIR-uri. Eu am pus tablă că e drum închis iarna, nu ne pu­tem permite să îl ţinem deschis. Aşa, cu sprijinul judeţului, ar putea rămâne deschis”, ne spune Ioan Pasere, primar al comunei Strâmtura.
Celălalt drum e cel dintre Botiza şi Groşii Ţibleşului, deocamdată singura legătură dintre Valea Izei/Maramureşul istoric şi Ţara Lăpuşului. La acest moment, drumul e destul de ponosit, din cauza exploatărilor forestiere, a traficului greu şi exagerat de greu de lemn mai ales dinspre Lăpuş spre Maramureş. “Noi vom avea anul acesta, cel târziu anul viitor dacă se complică licitaţia, o finanţare Saligny pe partea noastră de drum, pentru reabilitare. Apoi am vrea să-l predăm Consiliului Judeţean şi Drumurilor Judeţene, ei au mai bune condiţii de a-l întreţine. Mai aşteptăm un aviz şi lansăm licitaţia. Judeţul ar vrea să deschidă şi firul Botiza-Băiuţ…foarte bine”, ne spune primarul Botizei, Florea Poienar. Dincolo, la Groşi, Nicolaie Burzo e şi el de acord să-l dea. “Sper ca ei să ţină în frâu traficul de lemn, acela ne distrugea drumul, altfel n-ar fi fost probleme. Nu trebuie decât ca toţi să respecte regulile clare…să nu care cu supratonaj, să nu agaţe remorci cu lemne lungi ce rup semnele de circulaţie, să nu facă rampe la drum, să nu pună lemne în şanţurile drumului. Poate sub ameninţarea amenzilor serioase…”.
Astfel, Maramureşul se poate alege cu două noi drumuri judeţene, importante şi circulate. Rămâne de văzut importanţa ce li se va da.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.