Mai mare groaza! Clădirile emblematice ale Maramureșului, niște ruine

Știm, s-a mai scris, nu e nimic nou. Tocmai de aceea! Maramureșul, iar în cazul de față Baia Mare (dar nu vă temeți, ajungem până-n Borșa și-n Târgu Lăpuș…), are clădiri emblematice părăsite, uitate. Nu contează, la momentul dis­cuției de față, de ce. Decât că au trecut 34 de ani de la comunism. 34!! Clădirile odinioară emble­ma­tice au devenit ruine ba din cauza capitalismului, ba a indo­len­ței, ba în lipsa legilor clare. Fără pretenția de a descoperi mersul pe jos, de a re­zol­va problemele, trecem în revistă construcții emblematice băimărene, deocamdată.

Fost-ai bade…

Oricât ai vrea să te faci că nu e, este… Clădirea REMIN, compania minieră care la un moment dat era cel mai mare angajator din Maramureș, care hrănea un procent major din populația județului, putrezește. Bine, să nu credeți că nu sunt angajați… La acest moment, în față e pusă bandă, să nu treci pe sub măreața clădire, să nu-ți pice în cap ceva, un lingou de aur, de cupru. În imediata apropiere, un hotel „al partidului” stă și el, așteaptă vremuri mai bune sau un abil. Dar peste drum? Clădirea emblematică a Prefecturii/Consiliului Județean e fix cum a fost când s-a construit. Da, președintele CJ a anunțat recent că va fi modernizată/reabilitată, că a durat pentru că… n-a fost intabulată, nu avea proprietar. …serios? De 34 de ani? Mergem mai departe, rămânem în centru. Vedem cinematograful Dacia, care odinioară gemea de public. E rampă de graffiti. Dar trecem Săsarul. Casa de Cultură a Sindicatelor, nu? Arată jalnic, pe exterior. După două ture roată, intrăm și găsim directoarea așezământului. Surprinzător, dincolo de scuzele clasice, doamna ne explică și vrea să ne arate.

Da, sala mare de spectacol e închisă, a plouat și nu mai poate fi folosită. Dar sala mică se folosește, se țin spectacole. Vizavi, fostul Radio Galaxia e acum… biserică neocreștină. Jos mai e Teatrul Ararat. În față sunt săli de fitness. Povestea cu gardul și cu leopardul, pe dos. Dar da, este activitate! Pe de altă parte, vă arătăm Casa de cultură similară, făcută de același arhitect, în aceiași ani, la Suceava…

Zona industrială? O rușine

Înainte să continuăm lista clădirilor emblematice băimărene, trebuie să ne amintim de zona industrială. Așa, în fugă. Combinatul Phoenix… mergeți și vedeți, nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Cantina, birourile, halele. Cu un drum, ar tot putea să facă rampă de gunoi acolo, tot aia e. IMMUM, fragmentat și cu drumuri interioare mai rele ca ulițele din cătunele de la peste 1000 metri altitudine din Maramureș. Flotațiile, ruine. Cu un drum, vedem fabrica de Tricotaje, fostă clădire a cultului catolic, dar ei sunt doar vizavi, nu se vede până acolo. În centrul vechi, deși pare frumos el, vedeți de puteți intra în Cinema Minerul… Aici vorba cu gardul și leopardul funcționează invers decât la Casa de Cultură, aici e poleială pe exterior.

Dar sportul?

Actuala înfățișare a arenelor și a terenurilor de sport din Maramureș este, vă place sau nu, direct proporțională cu performanța sportivă. Cam târziu faceți arene sportive, piscine școlare și săli de sport… Au trecut 30 de ani de când trebuiau întreținute cele existente. Vorbim, indiferent de ordine și de proprietar, despre stadionul de fotbal, bazinul olimpic de înot (chiar așa, la cel exterior, ce fel de superarhitecți trebuie ca să îl refacă? Ce construcție megalomanică e acolo de trec decenii?) Dar terenul de alergare? Dar ștrandul? Singurul loc în care se face performanță are și teren de sport ca atare, nici măcar nu nominalizăm, e clar că vorbim despre rugby. De la sport la cultură nu e mult, mai ales de când Puterea e gata să facă struțocămile gen Ministerul Familiei, Sportului, Tineretului și Păcănelelor. Dar castelul Pocol? E urma, dovada singurului român ce a răzbit în Imperiu printre marii proprietari de mine de aur. Pentru Maramureș, el ar trebui să însemne cât înseamnă pentru Transilvania Iancu de Hunedoara sau Matei Corvin!!!

Transporturi, infrastructură

Nu putem să nu amintim gara Băii Mari. N-avem cum. Dar dacă vreți să retrăiți un amestec nefericit de trecut cu prezent, treceți prin gangul ce duce spre liniile 2-3. Merită. Nu chiar noaptea, dar încercați. Autogara? Printre cele mai triste obiective din județ. Ca să nu vorbim de Gara de Sud, care chiar nu mai există, nu mai are obiect de activitate. Dacă a rămas ceva în urmă, să zicem…Casa Tineretului, e pentru că mai avem câte o urmă de speranță. Deși peste tot, la toate obiectivele de mai sus, dacă întrebi, există „speranță”, un proiect, o hotărâre de Guvern, un investitor secret. Perfect. Numai că sunt 34 de ani. Vom reveni cu „noutăți vechi” din Sighetu Marmației.