Comisarii de mediu maramureșeni au efectuat o nouă rundă de verificări la viitorul depozit ecologic din Sârbi. Investiția ar trebui finalizată la finele anului, însă autoritățile de mediu nu și-au exprimat părerea cu privirea la de posibilitatea îndeplinirii acestui obiectiv.
Cert este că e nevoie de acest depozit, altfel în Maramureș va continua epopeea gunoaielor, autoritățile fiind nevoite să găsească alte soluții pentru transportul deșeurilor, ceea ce nu e deloc la îndemâna celor implicați în problematica gunoaielor.
“Noi verificăm doar respectarea prevederilor acordului de mediu, lucrările care se execută să fie conform acordului de mediu. S-au efectuat lucrări la terasamente, consolidări de drum, amenajarea clădirii administrative. S-a început lucrarea la amenajarea celulei 1, cam 10% lucrări excavare și la taluz. Oricum termenul final asumat de Consiliul Județean este 31.12.2023. Nu putem decât să sperăm că vom avea acest depozit ca să scăpăm de problema unde ne ducem deșeurile din județ”, a punctat comisarul-șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Maramureș, Marcela Chindriș.



























