Sighetul surprinde! Bloc cu cai, trei școli părăsite, sală de spectacol uitată

3
3685

Am promis că revenim cu trecerea în revistă a construcțiilor emblematice maramureșene, uitate de lume și de autorități. Sighetul e frumușel, e cochet, dar ascunde multe clădiri “sacrificate”. Zilele trecute, ne-am aplecat asupra lor și am avut surprize. Cumva, concurează cu Baia Mare și ne vedem obligați să reamintim… sunt clădiri de care s-a uitat… de 30 de ani. Nu e de vină un primar, ci un șir, un sistem întreg de valori.
În centrul Sighetului, dacă știi cât de cât orașul, ai multe clădiri putrede. Sala de spectacole “Viorel Costin” e o ru­ină. Sunt mari șanse ca într-o zi să cadă, chiar dacă vecinătatea cu școala i-a rezolvat măcar acoperișul. Lângă Palatul Cultural, cel retrocedat (cam straniu) cultului ortodox, este policlinica veche a orașului, și ea părăsită. Revenim în centru și intrăm la legendarul restaurant Curtea Veche.

Funcționează doar o terasă în curte, cochetă. În rest e cam închis, se mai deschide Sala oglinzilor și mai e activitate când-cum și ici-colo. De altfel, similar e și cinematograful din centru, unde un investitor a modernizat sala interioară, dar cel exterior e în paragină. Dar Sighetul mai avea un cinematograf, îi zicea Muncitoresc, la blocul turn de la intrarea dinspre Vadu Izei. E ruină, cresc copaci deja pe acoperiș!! Am zis bloc turn? Nu uitați ce-am zis… pentru că Sighetul are ceva ce nu are nimeni: vizavi de spital, e un bloc turn, așa zisul Bloc 2 al țiganilor, unde se locuiește cu cal, cu cățel, cu purcel! Serios! Deși pe dinafară pare decent, are pe acoperiș antene, la parter magazine, ni se sugerează de jurnaliști locali să nu îndrăznim să intrăm, d’apoi să facem poze… Sighetul are bloc turn cu cai, pe lângă alte trăznăi gen monumentul Cuiului, ultracentral, în timp ce bustul eroului Leonard Mociulski stă uitat. Culmea, stă uitat foarte aproape, vizavi cumva, de două cimitire ale Eroilor Sovietici! De prim și de al doilea război mondial! Și de câte ori am trecut, am văzut o coroană sau o floare… mai puțin respectat e mausoleul ostașului sovietic din parcul central, care a fost „rebranduit”, i s-a dat jos inscripția și s-a pus…o cruce. Punct, bifat. La bază stă statuia ușor tristă a creatorului școlii băimărene de pictură, Simon Hollosy, româno-armean cu nume maghiar…perfect firesc în Sighet.

Întoarcem capul și vedem hotelul Coroana, odinioară un loc luxos a Sighetului. A trecut prin mai multe mâini, acum cei actuali au proiect de reabilitare…să vedem! Pe de altă parte, aflăm de la viceprimarul orașului, Daniela Onița Ivașcu, Sighetul are două școli părăsite, una la Câmpul Negru și una la Cămara, locuite acum de boschetari și de drogați. Prima clădire a fost cerută de cultul ortodox pentru a fi reabilitată, s-a refuzat. Urmează a treia școală să intre în listă, „cea cu 16 clase” îi spun sighetenii, de lângă sala polivalentă, căreia tocmai au început să i se fure ferestrele și va avea aceeași soartă.
Singura veste bună în municipiul Sighetu Marmației este că nu prea au rămas ruine în zona industrială, firmele de prelucrare a lemnului au reabilitat, au modernizat. Desigur, nu putem să nu amintim gara orașului, făcută în perioada Austro-Ungară și probabil tot de-atunci uitată, câtă vreme acolo încă mai sunt mirosurile „clasice” de gară comunistă… nu ne provocați să descriem mirosul… În fine, revenind în centru, nu putem lăuda nici ce se vede după ce intri în gangurile din centru. Dar fiind proprietăți private, nu ne amestecăm. Așa cum, la intrarea în oraș dinspre Vadu Izei, ca un simbol sau brand, stă un camion ruginit din care a crescut un copac… Contraexemplu? Biserica reformată din centru, în continuare superbă. Cu siguranță n-am atins toate punctele sensibile sau ascunse sub poale ale Sighetului. Dar vom mai reveni. Între timp, se încălzesc Baia Sprie și Cavnicul…

3 COMENTARII

  1. Alexandru Ruja informații trunchiate: blocul turn 7 nu este același cu blocul 2 ( blocul turn are 10 etaje) blocul 2 are doar 4 etaje. Informații incorecte aruncate pe media, fără o informare minimă și lipsă de decență față de cititori. Ziarul GM se descalifică publicând asemenea știri – amestecând cele reale cu cele fantasmagorice.

    • Da! Aveti dreptate! Nu blocul turn e nr 2 legendar. Mi e si rușine sa spun ce oficialitate locala mi a dat informatia gresit sau intentionat gresit, asa ca prefer sa cada pe mine! Cu scuzele de rigoare.

  2. Bună ziua. Sunteți foarte proști informați în legătură cu blocul turn. Acel bloc e nr7 și nu există animale sau ce proști ati scris acolo. Blocul 2 este altu unde stau cetățeni de etnie romă. Să vă fie rușine pt cele scrise

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.