Nu facem concurs noi, Maramureșul cu nimeni. Știm, Banatu-i fruncea, în București se dă ora exactă, nime’ nu-i ca răgățeanul. Și nici șulfă ca olteanul. Așa, și ce dacă? Potențialul nostru de ciudățenie și de originalitate e infinit! Cu riscul de a ne repeta ici colo, am mai adunat o serie de ciudățenii “made in Maramureș”. Să vedem!
La sud de Gutâi, anume ciudățenii
Trebuie să știți că, înafara unei punți pe care poți trece cu bicicleta, să zicem, nu există legătură între Bozânta Mică și Bozânta Mare, surori deși sunt în comune diferite. Să nu vorbim de Curtuiușul Mare și de cel Mic, fără nicio legătură și la vreo 20 de kilometri distanță unul de celălalt. La fel, Satu Nou de Jos și cel de Sus sunt în Groși respectiv Baia Sprie, fără să aibă ceva în comun, azi. Or fi avut. Dar să nu ne oprim la a constata similitudini de nume doar. Baia Mare se învecinează, aparent, ca Mama Rusie, cu cine vrea el, dar mai ales la nord, în munți, unde are limite sau aproape limite cu Săpânța, Negrești-Oaș, Desești, Giulești, ba și cu …Chechișul, câtă vreme sus pe munte sunt terenuri cumpărate de chechișeni de sute de ani, la Colibi.
Alte năstrușnicii demne de amintit? De exemplu, orașul Cavnic se are pe el însuși, în timp ce Târgu Lăpuș mai are 13 sate aparținătoare! La fel, să zicem, Coașul are un sătuc pe Preluci, în timp ce Copalnic Mănăștur are 12 sate, inclusiv sus pe Preluci. Dar vă reamintim că Maramureșul are cătune de top național, mici sate să le zicem, pentru că cei de acolo sunt deranjați că toți 20 stau într-un… cătun. Avem comune, cu sate aparținătoare cu tot, la sub 1.000 de locuitori, gen Bicaz, cum avem orașe la 3 – 4000 de locuitori, cam cât o comună sănătoasă ucraineană. Și revenim asupra numelor. Comuna Groși și comuna Groșii Țibleșului n-au două una cu alta, sunt la distanță de… mâncat o pită.
Pe de altă parte, noroc cu Google Earth și curiozitatea noastră, dar și pasiunea de a ne roade pingelele, am aflat că, deși nu lăsa impresia, satul (atenție, satul…) Bloaja-Izvoarele se învecinează cu Cupșeniul din Țara Lăpușului, dar și cu Cavnicul, peste 2,3 dealuri, la fel cu linia Lăschia-Vad-Făurești. Dar Cupșeniul se învecinează, peste dealuri, și cu Băiuțul, care la rândul lui e vecin cu Botiza. Ce să mai înțelegi? Că nu umblăm destul pe lângă drumuri? Și mai interesant e că o seamă de sate maramureșene sunt mai aproape de vecinii lor din județe sau țări vecine decât de centrele lor de comună! Cum așa? Păi, Larga e la sute de metri, se văd casele, de Molișetul din Bistrița-Năsăud. La fel partea de sus a Săcelului de Dealul Ștefăniței din Bistrița. La fel satul Baba de Poiana Blenchii din Sălaj. Dar extindem povestea, trecem Gutâiul și găsim și mai interesante conexiuni!
Satul Piatra al comunei Remeți e la sute de metri de Iablunikva din Ucraina. Pe uscat! La fel, dar peste un râu Tisa care acum e modest, se învecinează Valea Vișeului din Bistra de Trebușeni, se văd casele, străzile, oamenii. Nu vorbim de Lunca la Tisa, unde mai că se salută peste Tisa cu cei din Lunca Rahău!
Și cireașa de pe tort ne-o dă comuna/satul Bocicoiu Mare care e vecin peste Tisa cu… surpriză… Bocicoiu Mare! Clar au fost odată ca niciodată aceeași localitate, ruptă de istorie. Și dacă tot am trecut Gutâiul, ar trebui să amintim că satul Teceu Mic al nostru, ucrainean, se învecinează dincolo, peste Tisa, cu Teceul Mare, cu populație numeroasă maghiară.
Ciudățeniile Maramureșului nu se opresc aici, să nu uitam că Rona de Jos e sus, pe deal, în timp ce Rona de Sus e la vale. Aceeași Rona de Sus care are un specific fabulos… e comună majoritar ucraineană cu minoritate…maghiară! Cu un drum musai să ne amintim de Coltăul din vecini, care umblă pe sârmă pentru a avea majoritate sau măcar echilibru între fosta majoritate maghiară cu minoritatea romă, ce crește exploziv!
Avem, de-o parte și de alta a Gutâiului, a Maramureșului, comuna Remeți și Remetea Chioarului plus satul Remeți pe Someș. Avem orășel Săliștea de Sus pe Valea Izei și sat Săliște al comunei Băsești. Avem Bocicoiu Mare pe graniță și avem “unul mai mic”, Bocicoiel, al comunei Bogdan Vodă, departe. Avem Valea Vișeului ca așezare geografică, cu satele și orașele de pe firul râului Vișeu, cum avem sătucul de graniță Valea Vișeului, mai sus amintit. Bine, cine e ca Vișeul, dacă tot l-am amintit, care este de Sus, de Jos și de Mijloc? Dar mai cu seamă, avem nume faine, de care cei ce vin ca turiști râd de nu mai pot: Budești, Giulești, Ferești, la fel cum odinioară aveam Crăcești sau Gaura.
Sigur că lista ciudățeniilor de Maramureș ar putea cuprinde obiective naturale, locuri, situații. Cu altă ocazie. Dar administrative poate cuprinde…cum ar fi faptul că municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației mai au străzi de pământ ori fără apă și canalizare, deși comune precum Ieud sau Groșii Țibleșului aproape termină rețele de străzi asfaltate integral, cu apă și canalizare dedesubt. Sau că mai avem drumuri județene de pământ, între Bârsana-Petrova sau Valea Vișeului-Lunca la Tisa. Ori Băiuț-Botiza. Sau că în timp ce ne lăudăm cu rădăcini daco-romane sau chiar de daci liberi, în Ariniș în cimitir sunt cruci celtice de piatră, superbe.
La final, cu promisiunea că lista ciudățeniilor maramureșene abia s-a deschis, trebuie să observăm cum râul Someș a adus Maramureșului bunăstare, cu o sumedenie de localități bogate pe traseu, de la Seini și Cicârlău, la Fărcașa și Mireșu Mare, minus Chelința/Țicău, în timp ce celelalte râuri de Maramureș nu prea au fost darnice, fie că vorbim de Lăpușul pornind din Băiuț, de Iza pornind din Săcel ori de Vișeu sau Tisa.
Închidem lista pentru că se termină spațiul editorial, de altfel abia ne-am încălzit în a trece în revistă Maramureșul ciudățel!




































Domnule Ruja , maramuresenii sunt ,, ciudat ” de ospitalieri nu cum afirmați dvs. , iar la capitolul ciudățenii, cruci celtice sunt și prin alte părți dar crucile din cimitirul vesel din com.Sapanta sunt unice in lume , iar orașul Viseul de sus are aproximativ 10000 de locuitori și este al doilea ca suprafață din România, asta nu vi se pare ciudat ? Sunt sigur că nu ați fost în Maramureș , ați citit ceva pe undeva și ați scris un articol.
Daca petreceati 5 minute pe siteul acesta, sa vedeti cate articole are Dl. Ruja si cate locuri din Maramures a vizita si mediatizat, poate nu scriati un comentariu atat de inutil.
Articol realizat cu mult umor.Apoi bu degeaba-i cățelul cât îi Maramuresu nu-i oraș ca Sighetu,cat -i Maramuresu n-are om ca io și tu…😀👍 Aștept continuarea, ciudățeniile din
Maramuresului” Cui nu-i place sa treca mai departe.
Crucile „celtice” din Ariniș datează din prima jumătate a sec. XVIII, nu au nicio legătură cu celții. Se mai găsesc și în alte sate, nu doar în Ariniș- inclusiv în sate din Sălaj.
Nu e nimic neobișnuit ca niște pietrari din sec. XVIII să fi utilizat cercul ca simbol al vieții veșnice în jurul crucii decedatului, e o simbolistică creștină fără legătură cu celții. Simplă coincidență de simboluri la secole distanță, nu are rost să inventăm mistere acolo unde nu e cazul.
Crucile celtice din Maramureș și Sălaj sunt foarte frumoase, dar nu-s câtuși de puțin celtice.
Cu ce e atât de senzațional acest articol ?
Titlu de batjocură la adresa regiunii unde trăiești
Multe sate au denumiri vechi care aveau o semnificație .
De ce e de pus în rama? „Maramureș ciudat”
Numele celui care a făcut articolul nu e ciudat?
Ruja (regionalism) = floarea soarelui
Ce mi-ar fi placut sa va abordez cu Dvs, dar aparent nu e cazul. Stimate estimagar@yahoo.ro, problema nu e ca am gasit ciudatenii. Ziceti mersi ca n am scris de copiii nascuti cu diformitati din anume sate maramuresene, in urma cosangvinitati date de casatorii in familie ca sa tina de pamantul acum nelucrat, ei sunt in genunchi la sparanghel. De cei nascuti iradiati din cauza apelor poluate cu uraniu. De fapt, suntem ciudati si suntem mandri cu asta. Problema sunteti Dvs/tu cu accesele puritane de patriotism local, prost inteles, cu care incercati sa sugerati ca Maramuresul e superb, perfect, la fel ca istoria si credinta lui. Cand colo, vine strainul si se cruceste. Vede munti de gunoaie, ospitalitate zero ba mai si capeti o sapca de comentezi ca i rece cafeaua. Problema e pudibonderia dvs de doi bani, dle estimagar@whatever. Problema e falsitatea de doi bani. Lipsa de umir. Si constiparea asta nefireasca de judecator nefericit al actiunilor altora. Mi e mila de Maramuresul in care parerea dvs ar conta. Cu stima si nu prea, Alexandru Ruja
Ce comentariu absolut romanesc -_- care doar critica munca altora dar nu ofera nimic.
1.Finteusul Mare-oras Somcuta Mare-2.Finteusul Mic-com.Satulung!