Primarul Cătălin Cherecheş cu familia vor construi biserica „Sfântul Mina” şi un complex social adiacent în Baia Mare

0
480

Joi, 27 iulie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Baia Mare, care va purta hramurile „Sfântul Mare Mucenic Mina” şi „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”, a cărui prăznuire este în 27 iulie. Biserica va fi înălţată prin grija primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş cu viitoarea soţie, şi a mamei sale, Dr. Viorica Cherecheş, medic primar, în memoria celui care a fost tatăl şi soţul lor, Prof. Univ. Dr. Ing. Dorel Cherecheş.

La slujba de sfinţire au participat preoţii foşti colegi de seminar ai Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, care au absolvit în urmă cu 40 de ani, veniţi în Baia Mare venit pentru întâlnirea aniversară de la absolvire, preoţi din Permanenţa Eparhială, conducerea Protopopiatului Baia Mare şi preoţi din Protopopiat, un număr important de credincioşi din zonă şi din municipiu.

„Suntem într-o zi şi într-un moment special pentru municipiul Baia Mare, a spus primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari, la poarta de intrare înspre o zonă a municipiului care a însemnat un amestec foarte ciudat între bine şi rău, între viaţă şi moarte. O zonă veche, industrială, o zonă care a şi pus pâinea pe masă prin activităţile de aici multor familii din Baia Mare şi din Maramureş. Au lucrat mii de oameni în această zonă industrială, dar a fost şi zona care a adus boală, poluare şi necaz multora dintre băimăreni şi celor din zona municipiului Baia Mare, o zonă pe care dorim să o reaşezăm din perspectivă socială, din perspectivă educaţională. Avem demarate proiectele pe latura educaţională, avem gândite şi proiectate atât dezvoltările pe infrastructură, respectiv pe zona de dezvoltare economică. Va fi un mixaj între activitate economică şi locuire, respectiv zone de servicii, şi nu va fi doar o zonă marginală a oraşului, va face parte cu adevărat din viaţa civilizată a municipiului nostru, vom găsi soluţiile pentru comunitatea romă care locuieşte aici, pentru că nu sunt de acord să concentrăm comunitatea romă într-un singur loc sau să fie un număr foarte mare de persoane adunate în aceeaşi locaţie. Aşadar, am găsit soluţiile şi vor fi aşezaţi în nişte zone civilizate, să aibă condiţii şi să îi mutăm din zona aceasta, care trebuie să se dezvolte într-o altă direcţie, dar toate aceste locuri trebuie făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi lucrul acesta l-am gândit împreună cu Preasfinţia Sa Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi-i mulţumesc pentru acest lucru, prin punerea pietrei de temelie la acest edificiu, atât spiritual, cât şi social, închinat lui Dumnezeu şi Sfântului Mina, dar este închinat şi vieţii de astăzi şi din viitor a oraşului, a băimărenilor. Nu va fi monumentală această aşezare, din perspectiva construcţiei, va fi una foarte utilă, cu bun simţ estetic făcută şi cu monumentalitate spirituală şi eficacitate socială, dar nici nu-i vom deranja pe cei care sunt în zonă foarte mult timp, e dorinţa mea, dorinţa mamei mele, pentru că e şi tatăl meu îngropat aici, în cimitirul de aproape, şi e şi ziua în care s-a născut el. Dorinţa mea este ca în nu foarte lung timp, în maxim doi ani de zile, să putem să şi sfinţim această biserică, respectiv edificiul social. Aşadar, le mulţumesc celor din zonă, locuitorilor, cetăţenilor care sunt aici, oameni serioşi, care îşi doresc şi linişte, îşi doresc şi binecuvântare pentru faptul că au primit în braţele lor acest tablou pe care l-a făcut Preasfinţia Sa, punând piatra de temelie acestei biserici şi le mulţumesc celor care au venit din diverse parohii, Preacucernilor Părinţi că sunt alături de noi şi au spus o rugăciune care va aduce lumină în mintea şi sufletul băimărenilor, nu doar din această zonă, ci din întreg oraşul.”

„Este o parte industrială aici, în această parte a oraşului, ne-a precizat Pr. Ioan Claudiu Băban, paroh. Toate blocurile de pe strada aceasta au fost construite pentru muncitorii din zona industrială. Acuma tot aşa a rămas, deşi marile întreprinderi s-au închis, sunt muncitori care lucrează în Baia Mare, iar cei mai mulţi, la sfârşit de săptămână, pleacă la ţară, pentru că provin din zona rurală, dar noi încercăm să îi ţinem şi vineri, sâmbătă, duminică la biserică. Dacă la început erau câţiva credincioşi la slujbă, acuma vin în număr tot mai mare. Aş spune că mulţi dintre colegii mei de la alte biserici ar putea deveni puţin invidioşi pentru că aici vine lumea, vine credinciosul pentru că Îl caută pe Dumnezeu. Noi asta vrem să facem, să-i apropiem de Dumnezeu, dar să le punem în suflet pe Dumnezeu, pentru că la ei asta le lipseşte. În momentul în care zici că ai dat în depresie sau eşti agitat, înseamnă că lipseşte Dumnezeu din suflet şi noi asta trebuie să facem, să le punem înapoi pe Dumnezeu în suflet. Acum slujim la Centrul Social Romani. Acolo Episcopia cu primăria au găsit o înţelegere şi într-un spaţiu este o sală de mese, în care, în timpul săptămânii copiii îşi desfăşoară activitatea, primesc la amiază o masă caldă, iar apoi îşi fac temele. La sfârşit de săptămână intră în activitate preotul cu slujba de vineri seara, cu slujba de sâmbătă şi Sfânta Liturghie de duminică.”

Aşadar, o nouă biserică de mir în Baia Mare, într-o zonă industrială, în care nimeni nu s-ar fi putut gândi că se va construi un locaş de închinare decât Dumnezeu, Care poartă de grijă la toate.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.