Cea mai valoroasă colecție de icoane a intrat în restaurare

0
128

Colecția unicat de icoane de la bisericile de lemn greco-catolice din Călinești a intrat într-un amplu proces de conservare și restaurare, la inițiativa Măriucăi Verdeș, președintele Asociației Rădăcinilor Străbune. Până în prezent, au fost salvate trei astfel de obiecte de cult, inclusiv cea mai veche icoană din județ, datată din anul 1560.
La Călinești se face istorie; cea mai valoroasă colecție de icoane ce poate fi admirată în Maramureș trece printr-o amplă procedură de reparație, realizată de restauratorul Mihai Covaci.
Colecția cuprinde în jur de 60 de icoane datate începând cu secolul al XVI-lea.
“Călineștiul are cea mai valoroasă colecție de icoane din Maramureș, iar la inițiativa Măriucăi Verdeș acestea sunt acum salvate. Icoanele, cele mai multe datate de la 1.600 încolo, nu prea s-au păstrat în condiții bune. De aceea acum, lucrăm la consolidarea stratului pictural, consolidarea lemnului, a culorii, mici intervenții de retuș acolo unde sunt eroziuni”, explică Mihai Covaci, restaurator.
Până în prezent, au fost restaurate trei astfel de icoane, iar patru sunt în lucru.
“Printre icoanele restaurate e și cea denumită «Isus Hristos Pantocrator», de altfel și cea mai veche din colecție (datată din anul 1560, n.r.), dar și din județ. Alte două au fost restaurate anterior, iar momentan sunt în lucru altele patru. Toate icoanele sunt într-o stare avansată de degradare, n-au mai fost puse în lumină și au mare nevoie de această restaurare pentru a fi conservate în viitor. Menționez că toate aceste icoane sunt pictate pe lemn, icoanele pe sticlă fiind restaurate anterior”, precizează Măriuca Verdeș.
Valoarea materială a acestei colecții nu a fost analizată, însă importanța ei în spațiul pictural este redutabilă.
“Pictorul icoanelor de la Mrajniti – Ucraina este același autor cu cele trei icoane restaurate de la Călinești-Căieni. Maramureșul a fost influențat de arta ucraineană întrucât zugravii au fost mai activi în județul nostru”, adaugă Mihai Covaci, restaurator.
Mihai Covaci și Măriuca Verdeș nu sunt la prima colaborare, restauratorul sprijinind în trecut, pro bono, acțiuni de intervenție pentru conservarea altor icoane din Călinești.
Restaurarea icoanelor pe lemn este, însă, destul de costisitoare, iar cei care doresc să vină în ajutorul Măriucăi Verdeș o pot face donând către Asociația Rădăcinilor Străbune, în contul RO24BRDE250SV01812232500.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.