Timp de nouă zile, în intervalul 2-11 august, lacul Bascov din județul Argeș a găzduit patru competiții de nivel național: Campionatul Național de Viteză, selecție pentru lotul național de Juniori I, respectiv “Criteriul Olimpic” rezervat juniorilor I și II.
CS Simared Baia Mare s-a prezentat cu sportivi la toate cele trei evenimente, evoluțiile acestora fiind remarcabile.
Roland Kupaș și Bogdan Pînzaru au dominat clar probele de K1 și K2 la juniori 1. Roland s-a impus într-o manieră categorică la proba de K1 1.000 m, iar în concursurile de K2 200 m și K2 500 m cuplul băimărean (Roland și Bogdan) au cucerit de două ori aurul.
La categoria cadeți 13-14 ani, surpriza a venit din partea cuplului format din Mara Ardelean și Alexandra Markusz, sportive care au câștigat proba de K2 F 1.000 m. Fetele de la Simared s-au descurcat minunat și în proba de K2 500 m până într-un punct, însă pe ultimii 10 m s-au dezechilibrat și s-au răsturnat, ratând astfel medalia de aur.
În proba de K1 cadeți 13-14 ani 1.000 m, băimăreanul Darius Chiorean a concurat cu sportivi mult mai avansați, însă acesta s-a autodepășit și a urcat pe a treia treaptă a podiumului. În schimb, în proba de K1 500 m a încheiat cursa pe locul 4.
La juniori II, multiplul campion Rafael One la probele de dublu, de data aceasta a concurat la probele de K1 200 m, 500 m și 1.000 m, la toate clasându-se pe același loc – 4. Este prima oară când Rafael se întoarce acasă fără medalie de la o competiție internă.
Matei Ciocan a fost angrenat în proba K1 1000 m și 500 m, ambele la categoria cadeți 13-14 ani, probe unde s-a clasat pe locurile 6 și 8.
La feminin, campioana din primăvară la dublu Iris Ionescu, a concurat de data aceasta în probele de K1 1.000 m și 500 m, probe care i-au adus poziția 7.
La categoria Under 12, Simared Baia Mare i-a avut în competiție pe Mateo Tomoiagă și Rahela Dragoș. Atât Mateo, cât și Rahela s-au oprit în semifinale.
Au urmat selecțiile pentru lotul național de juniori, unde Bogdan Pînzaru a câștigat proba de K1 500 m și 1.000 m.
La selecțiile pentru juniori II, CS Simared a avut doi sportivi în Finala A. Rafael One s-a clasat pe locul 2, iar Darius Chiorean a ocupat locul 4.
La feminin, junioare II, Mara Ardelean s-a plasat pe locul 7 în Finala A, iar Alexandra Markusz a obținut locul 2 în Finala B.
În urma acestor selecții, Bogdan Pînzaru și-a recâștigat locul în lotul național de juniori, iar la Centrul Olimpic au fost selecționați Rafael One și Darius Chiorean la masculin, respectiv Mara Ardelean și Alexandra Markusz la feminin.
Aflat la final de juniorat, Roland Kupaș va participa la selecția pentru lotul olimpic de seniori planificat în luna septembrie, unde antrenorul Costel Bașa nu are niciun fel de emoție că nu va fi selecționat.





























