În perioada 21-24 august, în Breb, s-a desfășurat tabăra pentru elevii premiați la olimpiadele de fizică, chimie și astronomie. Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului ”Maramureșul susține excelența”, finanțat de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Pe perioada taberei s-au vizitat împrejurimile, elevii cunoscând localnici care au reușit să păstreze intacte legăturile cu tradițiile și trecutul; piscinele de la Lacul Sărat din Ocna Șugatag, care au oferit elevilor oportunitatea verificării legilor fizicii prin experiență proprie.
Discuția cu inspectorul de poliție Pop Andrei, de la Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, a oferit elevilor informații despre cyberbullying, consum de substanțe interzise, port de obiecte periculoase, răspundere contravențională și penală.
La activitate au fost prezenți inspectorul școlar general, prof. Pop Mihai, și inspectorul școlar pentru chimie și fizică, prof. Ulici Carmen.


























