Timp de o săptămână, în Țara Lăpușului s-a desfășurat Transilvania Creative Camp, un proiect original al Facultății de Sociologie și Comunicare al Universității Transilvania din Brașov, cu participarea studenților și profesorilor din România, Polonia, Japonia, Slovenia, Italia și Ungaria. Aceștia au luat parte la cursuri și ateliere, desfășurate în sălile de clasă, dar și la activități de teren, în care studenții și elevii au experimentat viața de zi cu zi din satele Țării Lăpușului.
Jocul la șură, seceratul, costumele tradiționale, bisericile de lemn, istoria orașului Târgu Lăpuș, dansurile tradiționale ungurești sunt doar o mică parte din ceea ce au descoperit și îndrăgit în Țara Lăpușului.
„Motivația alegerii Țării Lăpușului ca loc de desfășurare a acestui proiect derivă, atât din factori emoționali, cât și din considerente practice. Acest loc are o semnificație specială pentru mine, fiindcă m-am născut în Târgu Lăpuș și am petrecut primii șase ani ai vieții acolo, și apoi toate vacanțele de elev și student. La provocarea de a promova o destinație autentică precum Țara Lăpușului către potențiali turiști culturali, cred că marea diversitate în privința competențelor și a experienței pe care o au participanții ediției din acest mă determină să fiu sigur că aceștia îi vor răspunde cu succes”, a declarat conferențiar dr. Florin Nechita, prodecan al Facultății de Sociologie și Comunicare și coordonator al Transilvania Creative Camp.
La rândul său, profesorul Takanori Kawamata, coordonatorul proiectului din partea Meisei University Tokyo, a accentuat că „acest proiect nu doar că marchează un nou început, ci și stimulează idei noi de cercetare și generarea de cunoștințe noi. Rezultatele TCC 2023 vor fi prezentate în conferințe internaționale, iar studenții de la Meisei University vor integra experiența lor inclusiv în proiectele lor de absolvire. Prin colaborarea noastră, inclusiv prin cea de realizare de materiale promoționale vizuale și prezența pe platformele de socializare, cred vom captiva o largă audiență din Japonia. Pandemia ne-a făcut să reevaluăm scopul călătoriilor, iar proiectul nostru adoptă o abordare inovatoare, oferind turiștilor asiatici modalități unice și creative de a explora destinații în afara traseelor convenționale, iar Țara Lăpușului ar putea fi una dintre acestea”.
Informațiile acumulate în cadrul acestui proiect vor fi utilizate în cercetarea științifică, iar concluziile vor fi publicate în reviste academice naționale și internaționale. De asemenea, pe baza materialelor video înregistrate pe durata proiectului, se vor crea două filme de prezentare în limba japoneză despre Țara Lăpușului, acestea urmând să fie puse la dispoziția Primăriei Orașului Târgu Lăpuș și a celorlalte primării din zonă, au adăugat coordonatorii proiectului.