Anton Rohian, fost prefect al județului Maramureș în perioada 2013-2016

0
321

Născut în data de 6 aprilie 1953, în Baia Mare, Anton Rohian a urmat școala din satul natal Groși, apoi Liceul Agricol din Satu Mare și Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
În mandatul său ca prefect al județului Maramureș, care a început în data de 20 martie 2013, s-a implicat în realizarea unor proiecte și lucrări de investiții importante pentru județ, dintre care amintim: reabilitarea unor trasee de drumuri județene, reabilitarea Spitalului de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, inițierea demersurilor pentru reabilitarea Podului peste Tisa. A coordonat și gestionat situații de urgență precum incendiile de vegetație din orașul Borșa, care au durat 7 zile și au afectat peste 400 de ha. Menționăm și organizarea, împreună cu autoritățile administrației publice din Regiunea Transcarpatia, a primei ediții a Festivalului ”Ziua Bu­nei Vecinătăți”. Amintim, de asemenea, publicarea, împreună cu Arhivele Naționale Maramureș, a albumului ”Prefecții Județului Maramureș (1919-1940), 1944-1949, 1990-2015)”, pri­ma lucrare cu această temă.
În plan politic, a fost vicepreședintele Partidului Social Democrat Maramureș în perioada 2004-2013. Mandatul său de prefect al județului Maramureș s-a încheiat pe 30 martie 2016.
Trista veste că fostul prefect al județului nostru a trecut la cele veșnice, pe data de 14 septembrie 2023, la vârsta de 70 de ani, ne-a făcut să rememorăm viața unui politician implicat în bunăstarea maramureșenilor.
Colectivul Instituției Prefectului-Județul Maramureș transmite sincere condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace! Ne vom aminti cu respect de domnul Anton Rohian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.